Father and Son Challenge
Beneficiar: Asociația Athletic Spirit
Profi a fost partener în proiectul Father and Son Challenge împreună cu Asociația Athletic Spirit, proiect in care s-a petrecut timp in familie și s-au creat amintiri dupa conceptul Urmează exemplul, nu vorbele!
Spre deosebire de activitățile zilnice, în cadrul cărora mama este punctul central, conceptul acestui proiect a adus în prim plan tatăl, cu scopul de a întări relația de atașament între acesta și copil prin activități special gândite.
Father and Son Challenge le-a propus taților să devină modelul copiilor lor, inspirându-i, inițiindu-i.
Ne-am conectat cu natura prin intermediul a trei trasee cu niveluri diferite de dificultate, care au presupus probe care au avut la bază jocuri de colaborare și încredere între tată și copil
Copiii au avut o dimineață de neuitat alături de tații lor.
Amintirile timpului petrecut împreună vor fi memorabile și reper pentru aventurile viitoare.