Timotion – Timișoara se mișcă!
Beneficiar: Clubul Sportiv Asociația Alergotura
Uniți de dorinţa de a creşte o comunitate mai puternica, membrii Clubului Sportiv Asociația Alergotura și membrii Fundaţiei Comunitare Timişoara și-au propus să aducă împreună mai multe organizații, instituții, persoane, pentru a crea un eveniment al orașului în cadrul căruia să ne bucurăm de beneficiile mișcării în aer liber și de ceea ce putem construi împreună – evenimentul fiind Timotion – Timișoara se mișcă!
Noi, Profi România, ne-am alăturat lor în acest eveniment de alergare în masă care înseamnă: prietenie, comunitate, speranță, implicare.
Timișoara este primul oraș din România în care joggerii amatori s-au organizat într-o comunitate care promovează alergarea și le oferă ajutor în mod voluntar începătorilor, celor care își doresc să facă mișcare pentru sănătate.