Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Ardei umpluţi cu orez: O rețetă de post ușor de preparat

Ușor, ușor, ne apropiem de postul Crăciunului, așa că nu vedem un moment mai bun de a trece în revistă o rețetă de post cu o savoare fantastică. Este vorba despre rețeta de ardei umpluți cu orez, ciuperci și alte legume delicioase de sezon. Acești ardei umpluți de post sunt extrem de gustoși și de lejeri, fiind atât potriviți perioadelor de post din sezonul cald, cât și acum, în sezonul rece. Fierți în oală sau la cuptor, ardeii umpluți cu orez intră în competiție cu multe preparate din perioada postului, alături de sarmalele de post.

În rețeta pe care urmează să ți-o prezentăm am decis să schimbăm puțin umplutura și să adăugăm, alături de orez și ciuperci, și alte legume proaspete de sezon, precum dovleceii, vinetele, roșiile și ardeii grași sau kapia. Rezultatul este unul savuros și vei obține cei mai buni ardei umpluți de post pe care i-ai preparat vreodată. Vrei să descoperi cum se fac ardeii umpluți? Citește în continuare pentru a afla care sunt ingredientele și modul de preparare al rețetei de ardei umpluți de post!

Ingrediente pentru ardei umpluți cu orez

În lista de mai jos, îți vom oferi cantitățile de ingrediente pentru 5-6 porții de ardei umpluți, ingrediente pe care le poți găsi în gama de produse Profi. Desigur, poți modifica aceste cantități, în funcție de numărul de porții pe care dorești să le obții. Iată ce trebuie să notezi pe lista de cumpărături de la supermarket pentru rețeta de ardei umpluți cu orez:

10-12 ardei grași medii din gama Proaspete de la noi;

Ingrediente pentru umplutură

  • 300 g de orez cu bob rotund din gama Proxi;
  • 2 cepe mici și 2 cepe verzi;
  • 4 linguri de ulei;
  • sare, piper și cimbru uscat;
  • 2 morcovi;
  • 1 dovlecel mic;
  • 1 vânătă mică;
  • 300 g de ciuperci proaspete;
  • 1 ardei kapia;
  • o mână de verdeață (pătrunjel, mărar).

Ingrediente pentru sos de roșii

  • 1 l de suc de roșii;
  • sare;
ardei umpluți cu orez

Mod de preparare pentru ardei umpluți după rețeta de post

Ai fost deja la cel mai apropiat magazin Profi și ai achiziționat toate ingredientele de care aveai nevoie pentru ardei umpluți după rețeta de post? Dacă da, descoperă în continuare etapele de preparare ale celor mai gustoși ardei umpluți cu ciuperci, orez şi sos de roșii!

Pregătirea ingredientelor pentru ardei umpluți de post

Pentru început, vei pregăti legumele necesare pentru rețeta noastră: dovlecelul, vânăta, ceapa, morcovii, ciupercile, orezul și verdeața. Prin urmare, începe prin a curăța și a toca mărunt cepele, apoi decojește și dă morcovii pe răzătoare. Dovlecelul și vânăta se vor spăla bine și se vor tăia cubulețe, iar ciupercile se vor tăia pe sferturi sau în felii, în funcție de dimensiunile lor.

Dacă nu dorești să adaugi vânătă în compoziția pentru ardei umpluți, o poți înlocui cu dovlecel. Ulterior, poţi pregăti și ardeii grași: spală-i bine în câteva ape, apoi scobește-i de cotoare și de semințe.

Cum se prepară umplutura pentru ardei umpluți fără carne?

Ia o cratiță adâncă și pune la călit ceapa în ulei, alături de puțină sare. Sotează ceapa la foc mic, sub capac, pentru 2-3 minute, până când devine translucidă. Adaugă apoi morcovul dat pe răzătoare și continuă să călești pentru alte două minute, de data aceasta fără capac. Adaugă și ciupercile și așteaptă până când acestea își lasă apă, după care mărește flacăra, pentru a evapora lichidul din cratiță.

După alte cinci minute, completează amestecul cu bucățelele de dovlecel și de vânătă. Amestecă toate ingredientele și lasă-le să se gătească pentru 5 minute. La final, adaugă și ardeiul kapia tocat în cubulețe mici pentru a rămâne suficient de crocant. Asezonează totul cu sare, piper și cimbru uscat, după care poți adăuga în cratiță și orezul, spălat bine în câteva ape. Sotează toate ingredientele pentru câteva minute, în așa fel încât orezul să se îmbrace bine în ulei și arome. Stinge focul și lasă cratița deoparte. După ce umplutura s-a răcorit, poți adăuga și verdeața tocată.

Umplerea ardeilor grași cu orez și legume

Ia fiecare ardei gras pregătit anterior și umple-l cu amestecul de mai sus cu ajutorul unei linguri. Pentru un plus de savoare, poți rumeni puțin ardeii înainte de a-i pune la fiert. În acest scop, încinge 2-3 linguri de ulei într-o tigaie antiaderenta și pune ardeii umpluți la prăjit în ea. Lasă-i să se rumenească un minut pe fiecare parte, întorcându-i cu un clește de bucătărie.

Ardeii umpluți vor primi un gust și o aromă deosebite, așa că este important să nu omiți acest pas. Această rumenire va face cu siguranță diferența!

tava cu ardei umpluti

Cum se fierb ardeii umpluți de post?

Alege o cratiță potrivită în care să așezi ardeii umpluți de post. Diluează apoi 1 litru de suc de roșii cu 1 litru de apă caldă și adaugă sare după gust. Adaugă lichidul obținut peste ardeii umpluți care trebuie să fie în totalitate acoperiți de lichid. Pune cratița pe foc mediu și acoper-o parțial cu un capac. Când ardeii umpluți au dat în clocot, redu focul la minim și lasă-i să fiarbă pentru aproximativ 40-45 de minute. Sosul de roșii va scădea și se va îngroșa.

Poți alege să gătești ardei umpluți și la cuptor. Coacerea acestora va dura aproximativ o oră, la 200 de grade Celsius. Stinge apoi focul și lasă cratița deoparte. Acum, ardeii umpluți cu orez sunt gata și toată familia va sesiza aromele faine care s-au răspândit în bucătărie!

Cum servești ardeii umpluți cu orez și legume

Și cum este greu să reziști aromelor acestor ardei umpluți de post, nu mai rămâne decât să inviți toți pofticioșii la masă. Serviți acești ardei de post cu orez alături de mult sos de roșii și presară pe deasupra verdeață tocată. Îți recomandăm să-i savurați cu felii proaspete de pâine de casă și cu multă poftă. Cei care nu țin post pot opta pentru varianta servirii acestora cu smântână. Combinația este delicioasă!

Te-am convins să adaugi și tu în meniul de post această rețetă de ardei umpluți cu orez? Doar ai văzut cât este de simplu de preparat, iar în noul Profi, vei găsi chiar toate ingredientele de care ai nevoie pentru o rețetă savuroasă, cu iz tradițional. Mai mult, dacă-ți descarci aplicația Profi, este imposibil să nu fii surprins de promoțiile de care poți beneficia la ingrediente pentru rețetele tale preferate de post!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Paste care-ți amintesc de Italia

12 iulie 2023

Trecem și printr-o vacanță în Italia cu ajutorul cinei și pregătim paste cu sos roșu. De ce ingrediente ai nevoie? Cum se prepara pastele? Într-o tigaie cu pereții mai înalți punem uleiul de măsline alături de usturoi. Când acesta devine auriu, adăugam carnea tocată pe care o sărăm și o piperăm, iar apoi o lăsăm […]

Citește mai mult

Ciorbă de miel: Rețeta pas cu pas

28 martie 2023

Nouă ne plac la nebunie rețetele de ciorbă și probabil ai remarcat deja acest lucru de-a lungul timpului, căci am gătit împreună ciorbă de văcuță, rețete simple și gustoase de ciorbă de pui, tradiționala ciorbă de perișoare, dar și ciorbă de porc cu gust apetisant. În articolul de astăzi, continuăm seria acestor rețete cu o […]

Citește mai mult

Tobă de casă: rețeta tradițională românească

22 decembrie 2022

Cu toții iubim sărbătorile de iarnă, mai ales că, odată cu tăierea porcului de Ignat, în gospodăriile românești se dă startul unui întreg amalgam de rețete tradiționale apetisante, transmise de generații. Nici nu se apropie bine Crăciunul că în bucătării deja miroase a cârnați de casă cu mirodenii, a sarmale în foi de varză și […]

Citește mai mult

Ciuperci umplute la cuptor: Un aperitiv elegant pentru o cină specială

16 noiembrie 2023

Găzduirea unei cine speciale poate fi o sarcină plină de provocări, însă cu rețetele potrivite succesul este garantat. Și când spunem rețete potrivite, gândul ne zboră la varietatea de aperitive sofisticate și savuroase, care pot aduce o notă excelentă meselor de sărbătoare și nu numai. Dacă tot a venit vorba de aperitive gustoase, astăzi ne-am propus să […]

Citește mai mult

Pui cu smântână: Rețete pe care să le prepari rapid și ușor

16 februarie 2023

Rețete cu pui, simple și delicioase, am tot preparat de-a lungul timpului. Am savurat împreună frigărui de pui, ne-am încălzit cu o ciorbă de pui tradițională, am servit aripioare de pui la cuptor, ne-am bucurat de aromele unor ficăței de pui la tigaie gustoși și am pregătit ostropel de pui după rețeta tradițională. În articolul […]

Citește mai mult

Tocăniță de cartofi: Rețeta delicioasă de post

28 noiembrie 2022

Fie că ai în plan să măreşti lista rețetelor de post cu care deja te-am obișnuit, fie că dorești o garnitură gustoasă pentru chifteluțe, carne la grătar sau cârnați, rețeta de tocăniță de cartofi este una cu adevărat delicioasă. Această rețetă de mâncare de cartofi este una simplă și rapidă şi va intra în “repertoriul […]

Citește mai mult

Ciorbă de sfeclă roșie: o rețetă tradițională și plină de savoare

27 martie 2024

Suntem siguri că nu de puține ori simți nevoia unei ciorbe de post gustoasă și plină de nutrienți. Tocmai de aceea, ți-am oferit de-a lungul timpului pe blogul Profi cele mai delicioase rețete de ciorbă, pline de savoare și prospețime. Ciorba de lobodă, de pildă, este una dintre acele rețete reconfortante de ciorbă pe care le […]

Citește mai mult

Cum să faci pui Kung Pao acasă: un deliciu asiatic picant și rapid

23 septembrie 2024

Ești gata să-ți duci papilele gustative într-o călătorie culinară prin Asia? Bucătăria asiatică este o sursă infinită de inspirație pentru cele mai autentice rețete, iar rețeta de noodles cu pui și legume este doar unul dintre aceste delicioase exemple de preparate asiatice. Nu despre noodles cu pui ne dorim să-ți vorbim în continuare, ci despre rețeta de […]

Citește mai mult

Rețeta tradițională de chiftele de dovlecei: Gust autentic și textură crocantă

21 august 2023

Rețetele tradiționale, care aduc aminte de casa bunicii, se numără printre preferatele noastre atunci când suntem în pană de idei în bucătărie și ne dorim să simțim din nou arome de mult uitate din copilărie. Chiar de curând ne gândeam că abia așteptăm să apară dovlecii de toamnă, pentru a prepara cea mai gustoasă plăcintă […]

Citește mai mult

Osso Buco în bucătăria ta: Cum să prepari rețeta acasă

17 noiembrie 2023

Nu ne săturăm să-ți tot spunem că bucătăria italiană este o sursă infinită de inspirație pentru cele mai bune preparate, apreciate la nivel internațional. Fie că vorbim despre rețete de pizza de inspirație italiană, fie despre savurosul risotto cu ciuperci sau despre celebrele paste carbonara din bucătăria Italiei, toate ne încântă papilele gustative și sunt preparate excelente care pot umple mesele […]

Citește mai mult