Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Cum se face baițul pentru carnea de miel? Sfaturi și recomandări utile

Pentru majoritatea românilor, atunci când spui masa de Paște, spui și friptură de miel. Este de prisos să spunem, așadar, că friptura de miel este vedeta mesei de Paște! Până și cei care nu se dau în vânt după acest tip de carne doresc să aibă pe masă cu ocazia Sărbătorilor Pascale bucate tradiționale precum cozonac, pască, ouă roșii și, desigur, preparate din carne de miel. 

Însă pentru ca friptura să iasă cât mai fragedă, aromată și gustoasă, este necesară pregătirea cărnii în prealabil. Deja ți-am vorbit pe blog despre cum se marinează carnea de porc, iar cea de miel are la bază aceleași principii. Astfel, baițul pentru carnea de miel este cel care o frăgezește în așa fel încât să se desprindă de pe oase și să-i confere o aromă deosebită.

Baițul pentru friptura de miel nu este greu de preparat, însă necesită răbdare, întrucât este bine să lași carnea la marinat pentru cel puțin 8-9 ore, preferabil peste noapte. Și va fi atât de aromatizată datorită condimentelor, încât abia vei aștepta să o scoți din cuptor. Descoperă în articolul următor cum se face baițul pentru carnea de miel, în așa fel încât să te bucuri de o friptură fragedă și aromată la masa de Paște!

De ce trebuie ținută friptura de miel la baiț 

Nu numai că oferă aromă preparatelor, însă marinadele schimbă și textura cărnii, făcând-o mai fragedă. De cele mai multe ori, baițul prezintă o anumită aciditate, fie că aceasta provine din oțet sau din citrice. Această aciditate penetrează suprafața cărnii și o frăgezește, permițând aromelor marinadei să pătrundă adânc în carne. 

Așadar, friptura de miel trebuie ținută la baiț deoarece marinada pentru miel poate oferi preparatului: 

  • aromă, în funcție de ingredientele folosite și de perioada de timp în care carnea stă în acest sos; 
  • textură, întrucât aciditatea și enzimele descompun orice duritate a cărnii, în timp ce uleiul și sarea adaugă mai multă umiditate cărnii. 
Prepararea fripturii de miel cu bait

Ce ingrediente și ustensile îți trebuie pentru baiț 

Pentru a prepara cel mai bun baiț pentru carnea de miel vei avea nevoie de doar câteva ingrediente, pe care le vei regăsi, dealtfel, în gama de produse de la Profi: vin (are rolul de a frăgezi carnea) și ulei (necesar pentru ca bucata de carne să nu se usuce sub acțiunea primului ingredient). În rest, poți folosi ierburi aromatice după gust și o multitudine de condimente. 

Ingrediente necesare la baițul pentru miel 

Așa cum menționam anterior, magazinul Profi te așteaptă cu toate ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara un baiț pentru friptură de miel ca la carte. Iată o listă cu ingredientele de care vei avea nevoie pentru miel la baiț, în funcție de rețetă: 

  • carne de miel; 
  • vin alb sau vin roșu din colecția de vinuri de la Profi
  • ulei de floarea soarelui; 
  • zeamă de lămâie; 
  • căței de usturoi; 
  • usturoi verde și ceapă verde; 
  • foi de dafin; 
  • piper boabe și piper măcinat; 
  • sare; 
  • cimbru uscat; 
  • crenguțe de rozmarin; 
  • boabe de coriandru măcinate; 
  • mentă uscată.

Desigur, există numeroase alte ingrediente care pot fi folosite pentru marinarea cărnii de miel, așa cum sunt oțetul balsamic, iaurtul, frunzele proaspete de mentă, uleiul de măsline sau oregano proaspăt. Toate acestea pot fi achiziționate din noul Profi, așa că dacă dorești să prepari cel mai bun baiț pentru friptura de miel, știi deja de unde să-ți faci toate cumpărăturile!

Vase și ustensile pentru prepararea baițului 

Alături de ingredientele pentru marinadă, vei mai avea nevoie și de vase și ustensile de bucătărie, care să te ajute să gătești rapid și să obții cele mai delicioase fripturi. Chiar și baițul pentru carnea de miel este mai ușor de pregătit atunci când ai la îndemână tot ce ai nevoie. Foarte bune pentru baiț sunt tăvile din oțel inoxidabil, însă la fel de utile sunt și tăvile care au capac din inox, pentru a putea lăsa fără probleme carnea în baiț chiar și pentru câteva zile. De asemenea, o furculiță solidă din oțel inoxidabil te va ajuta să întorci pe ambele părți carnea marinată, dar și să servești friptura de miel la masă. 

Vase și ustensile pentru prepararea baițului

Cum se face baițul pentru carnea de miel: sfaturi și recomandări 

Așa cum am promis, venim și cu o serie de sfaturi și recomandări privind rețeta baițului pentru friptura de miel, întrucât marinarea cărnii este unul dintre secretele unui preparat fraged și aromat. Această etapă poate dura de la câteva ore la câteva zile. Iată de ce trebuie să ții cont când prepari un baiț pentru miel la cuptor, la grătar sau la ceaun: 

  • pentru prepararea unei fripturi de miel ca la carte vei avea întotdeauna nevoie de un acid care să acționeze în sensul frăgezirii cărnii, dar și de ulei, care să împiedice deteriorarea fibrei de carnea;
  • marinada pentru carne de miel se poate prepara atât cu vin, ulei, ierburi aromatice și condimente, cât și cu enzime, cum ar fi iaurtul; enzimele sunt foarte eficiente în descompunerea proteinelor din carne, adăugând mai multă aromă fripturii; 
  • pentru gustul de friptură tradițională de miel, îți propunem marinada cu vin, fiindcă acesta va frăgezi carnea în profunzime și va oferi sosului din tavă o aromă specială; vei găsi cele mai bune vinuri pentru baițul cărnii de miel la Profi
  • cea mai simplă metodă de marinare a cărnii de miel este adăugarea tuturor ingredientelor baițului pentru friptură de miel într-un bol și amestecarea acestora; de asemenea, trebuie să te asiguri că fiecare bucată de carne este complet în baiț, după care bolul sau tava se vor acoperi cu folie alimentară sau capac și se vor pune la frigider; 
  • timpul de marinare depinde în mare măsură de tipul de carne folosit; în timp ce unele tipuri de carne vor putea fi marinate mai mult timp, pentru a spori aroma și textura, altele pot începe să se descompună dacă sunt lăsate prea mult timp în baiț; cu cât bucățile de carne sunt mai micuțe, cu atât vor absorbi mai multă marinadă și, prin urmare, vor avea nevoie de mai puțin timp; carnea de miel poate fi lăsată în baiț de la câteva ore până la câteva zile; 
  • cantitatea de baiț trebuie să fie întotdeauna suficientă pentru îmbăierea cărnii, așadar este important să te asiguri că bucata de miel este perfect acoperită de acest sos; 
friptura de miel cu bait


Nu desconsidera importanța baițului pentru carnea de miel, întrucât acesta este cel care va oferi aromă și textură preparatului final. Ține cont de informațiile prezentate în articol, descarcă-ți aplicația Profi pentru a beneficia de cele mai bune promoții la ingredientele pentru marinadă și pregătește cel mai bun baiț pentru carnea de miel, în așa fel încât aceasta să se transforme în deliciul mesei de Paște!

Mai multe idei practice pentru tine

Cum se face un ou poșat perfect: sfaturi și trucuri de care să ții cont

09 aprilie 2024

În căutarea perfecțiunii culinare, oul poșat se situează adesea în topul provocărilor pentru mulți entuziaști ai gătitului. Aparent simplu, dar de fapt o adevărată artă, realizarea unui ou poșat perfect este o dovadă de măiestrie în bucătărie. De la albușul fin și mătăsos, până la gălbenușul cremos și lichid, oul poșat nu este doar un […]

Citește mai mult

Piept de pui la grătar: 5 secrete pentru un pui fraged și aromat

15 noiembrie 2022

Nici nu mai încape vorbă că pieptul de pui este un ingredient preferat de multă lume, datorită conținutului său sărac de grăsimi și a numărului mic de calorii. Imaginează-ți că pieptul de pui are doar 3 grame de grăsime la 100 de grame de carne! În mod evident, cei preocupați de siluetă, dar și de […]

Citește mai mult

Alimentația în perioada postului: Sfaturi și recomandări utile

22 noiembrie 2022

Ți se pare dificil să ții post? Ei bine, secretul este următorul: nu trebuie să te raportezi la această perioadă în care renunți la produsele de origine animală ca la una plină de restricții alimentare, ci ca la o alternativă sănătoasă la felul în care ai mâncat până acum. Gândește-te la faptul că vegetarienii au […]

Citește mai mult

Cum să prepari prăjitura Cușma lui Guguță: rețeta pas cu pas

11 iulie 2024

Niciodată nu am zis „nu” vreunui desert și când vei vedea ce surpriză ți-am pregătit în acest articol, cu siguranță și ție îți va veni destul de greu să poți spune pas unui astfel de deliciu. Este vorba despre prăjitura Cușma lui Guguță, unul dintre cele mai iubite deserturi din bucătăria moldovenească.  Cu o istorie […]

Citește mai mult

Cum să-ți refaci economiile după Sărbătorile de iarnă: Tips and tricks

02 martie 2023

Sezonul Sărbătorilor de iarnă este de regulă unul plin de bucurii și de urări călduroase. Însă toată această voie bună poate păcăli chiar și cele mai sârguincioase persoane să se simtă, poate, mult prea confortabil cu finanțele. Cheltuielile din timpul Sărbătorilor de iarnă pot scăpa destul de repede de sub control, mai ales că în […]

Citește mai mult

Lista de rechizite școlare pentru clasa zero: Ghid complet

18 ianuarie 2023

Să cumperi rechizite pentru prichindelul tău care va începe în curând clasa pregătitoare sau clasa 0, așa cum mai este numită, cu siguranță este un moment plin de emoție, care este posibil să te și deruteze, în egală măsură. Clasa 0 deja reprezintă o nouă etapă în viața micuțului tău preșcolar, așa că poate nu […]

Citește mai mult

Cum revii la o alimentație echilibrată după perioada sărbătorilor? Sfaturi utile

16 februarie 2023

Au trecut și aceste sărbătorile de iarnă și, ca de fiecare dată, fiecare dintre noi am mâncat mai mult și mai nesănătos decât ne propusesem. Și nu este de condamnat, căci cine ar putea rezista rețetei de ceafă de porc la cuptor sau în fața unui platou de ouă umplute? Cine se poate abține să […]

Citește mai mult

Bagajul de vacanță: Cum îl organizezi și ce produse nu trebuie să-ți lipsească

16 iunie 2023

Suntem siguri că nu de puține ori ți s-a întâmplat să uiți ceva atunci când ai plecat într-o vacanță și că tot de atâtea ori ți-ai propus să nu mai faci greșeala de a pleca fără un anumit obiect. Și cu toate că ți-ai propus, ai uitat, din nou! Dacă te pregătești să evadezi din […]

Citește mai mult

Alimente de origine vegetală: ce poți mânca oricând?

28 martie 2023

Alimentele de origine vegetală sau alimentația plant-based reprezintă o tendință alimentară relativ recentă. Pe fondul popularității dietei low-carb de la sfârșitul anului 2010, alimentația plant-based este o nouă filozofie alimentară, care câștigă din ce în ce mai multă apreciere în prezent și care este susținută de o mulțime de cercetări științifice.  Definiția unei diete bazate […]

Citește mai mult

Ce trebuie să conțină un coș de Paște? Sfaturi și recomandări utile

19 aprilie 2023

Paștele este de departe cea mai importantă sărbătoare a Bisericii Ortodoxe. Învierea Domnului este un prilej de bucurie și întâlnire cu toate persoanele dragi din familie, prieteni și cunoscuți. Însă, pe lângă aceste obiceiuri familiale, trebuie să ținem cont și de tradițiile populare ale sărbătorilor pascale, tocmai pentru a-i înțelege cu adevărat sensul.  Un element-cheie […]

Citește mai mult