Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Plăcintă cu spanac și brânză: rețeta pas cu pas

Una dintre cele mai îndrăgite rețete din tradiția culinară românească este plăcinta cu spanac și brânză. Aceasta este inspirată de rețeta grecească de spanakopita, o plăcintă din foi subțiri, unse cu unt topit și umplutură generoasă de spanac sotat cu ceapă verde și amestecat cu brânză feta și ouă. Dacă îți place mâncarea de spanac cu usturoi, atunci cu siguranță această plăcintă cu umplutură de spanac ți se va părea delicioasă. 

Plăcinta cu spanac și brânză este un preparat ușor de făcut și delicios, potrivit atât pentru prânz, cât și pentru o cină rapidă. Iată cum să prepari o plăcintă cu spanac și brânză după rețeta simplă, pas cu pas, pentru a te bucura de un preparat savuros și plin de savoare!

Ingrediente pentru plăcinta cu spanac și brânză

Pentru a prepara o delicioasă plăcintă cu spanac și brânză, vei avea nevoie de doar câteva ingrediente din gama de produse de la Profi. Iată ce-ți trebuie pentru cea mai bună plăcintă cu spanac după rețeta simplă!

  • 1 pachet de foi subțiri de plăcintă sau aluat făcut în casă
  • 100 ml de ulei de măsline pentru uns foile de plăcintă 
  • 750 g de spanac proaspăt sau 500 g de spanac congelat
  • 300-350 g de brânză sărată (telemea sau feta)
  • 3-4 ouă proaspete
  • 2 cepe sau 3-4 cepe verzi
  • 3-4 fire de usturoi verde
  • 30 g de unt 
  • 25 ml de ulei de măsline
  • Sare și piper, după gust
  • O legătură de pătrunjel verde 

Dacă pentru aluatul de plăcintă alegi varianta făcută în casă, vei avea nevoie de 500 g de făină, 200 ml de apă călduță, 50 ml de ulei, un praf de sare și drojdie proaspătă.

Ingrediente pentru placinta cu spanac si branza

Cum se prepară plăcinta cu spanac și brânză după rețeta simplă?

Acum că ai toate ingredientele din magazinul Profi, să trecem la pașii necesari pentru a prepara o plăcintă cu spanac și brânză delicioasă. Rețeta de plăcintă cu spanac și brânză pe care o vei găsi aici este simplă și ușor de urmat, dar rezultatul va fi cu siguranță spectaculos.

Pregătirea aluatului pentru plăcintă

Primul pas este să te ocupi de aluat. Dacă ai ales să folosești aluat de cumpărat, poți sări peste această etapă și să treci direct la umplutură.

Dacă vrei să faci aluatul acasă, începe prin a pune făina într-un bol mare. Fă o adâncitură în mijlocul făinii și adaugă apa călduță, drojdia proaspătă sfărâmată și un praf de sare. Amestecă cu o lingură de lemn până când începe să se formeze un aluat.

Adaugă treptat uleiul și frământă aluatul până când devine elastic și nu se mai lipește de mâini. Acoperă bolul cu un prosop curat și lasă aluatul să crească la temperatura camerei pentru aproximativ 30 de minute.

Prepararea umpluturii cu spanac și brânză

În timp ce aluatul dospește, te poți ocupa de umplutura de spanac și brânză. Dacă folosești spanac proaspăt, spală-l în mai multe ape reci și apoi pune-l la scurs. Dacă folosești spanac congelat, acestea trebuie decongelat și scurs bine într-o strecurătoare. Pregătește apoi și ceapa verde, usturoiul și verdeața. 

Pune la încălzit într-o cratiță adâncă untul alături de uleiul de măsline. Adaugă apoi ceapa verde tocată rondele, un praf de sare și usturoiul verde tocat mărunt. Călește totul la foc mic, sub capac, până ce ceapa devine translucidă, apoi adaugă și frunzele de spanac bine scurse. Pune din nou capacul și lasă totul să se înmoaie timp de 4-5 minute.

Oprește focul, apoi scurge bine frunzele de spanac. Dacă lichidul s-a acumulat în exces, redu lichidul la un sfert din cantitatea inițială, apoi pune-l din nou pe foc, până se mai reduce. Așteaptă să se răcorească puțin și apoi adaugă din nou frunzele de spanac în cratiță. Peste amestec sparge cele 3-4 ouă crude și sfărâmă brânza telemea. Asezonează cu sare și piper, după gust. Amestecă totul și umplutura pentru plăcinta cu spanac și brânză este gata!

Montarea și coacerea plăcintei cu spanac

Dacă ai preparat aluat de casă, cu siguranță a crescut până acum. După ce aluatul a crescut, împarte-l în două părți egale. Pe o suprafață tapetată cu făină, întinde prima parte de aluat într-o foaie subțire, care să acopere complet baza tăvii de copt.

Pune umplutura de spanac și brânză pe foaia de aluat, lăsând margini libere pe toate laturile. Acoperă umplutura cu a doua foaie de aluat, apucând colțurile și împăturind-le pentru a închide complet plăcinta. Înainte de a pune plăcinta în cuptor, unge-o cu un ou bătut pentru a obține o crustă frumoasă și aurie la final.

Coace plăcinta într-un cuptor preîncălzit la 170 de grade Celsius timp de aproximativ 40-45 de minute, sau până când aceasta capătă o culoare rumenă și o crustă crocantă. Dacă îți dorești o plăcintă cu spanac și brânză mai moale, poți acoperi tava cu folie de aluminiu în primele 20 de minute, pentru a păstra umiditatea.

Coacerea placintei cu spanac si branza

Servirea plăcintei cu spanac și brânză

După ce plăcinta este coaptă, las-o să se răcească câteva minute înainte de a o tăia. Acesta este momentul ideal pentru a o servi, iar aroma sa va deveni irezistibilă. Poți să o tai în porții mici și să o servești ca aperitiv sau ca fel principal, alături de o salată proaspătă.

Această rețetă de plăcintă cu spanac și brânză este perfectă pentru o masă în familie sau pentru o cină rapidă. Dacă vrei să o prepari în avans, poți să o ții la frigider și să o reîncălzești înainte de servire.

Sfaturi pentru o plăcintă cu spanac și brânză perfectă

Pentru a obține o plăcintă cu spanac și brânză cu adevărat delicioasă, iată câteva sfaturi suplimentare, în așa fel încât să impresionezi printr-o rețetă de prânz reușită!

  • Folosește spanac proaspăt, dacă este posibil. Deși spanacul congelat poate fi o alegere convenabilă, spanacul proaspăt va adăuga un gust mai vibrant și o textură mai plăcută.
  • Experimentează cu tipuri de brânză. Dacă nu vrei să folosești brânză telemea, brânza feta sau brânza de capră sunt opțiuni excelente, care vor adăuga o aromă mai intensă.
  • Ajustează verdețurile și condimentele. Pătrunjelul este o alegere clasică, dar poți adăuga și puțin mărar verde. Primăvara poți folosi leurdă în locul usturoiului. De asemenea, poți adăuga chimen pentru a obține o aromă unică.
  • Folosește doar ulei de măsline, fără unt, pentru o variantă mai sănătoasă, care nu compromite gustul.
  • Coace plăcinta până când este crocantă. O coacere completă este esențială pentru a obține o crustă perfectă și o umplutură bine legată.
Placinta perfecta

Plăcinta cu spanac și brânză este un preparat simplu de făcut și deosebit de savuros. Rețeta pas cu pas pe care ți-am oferit-o te va ajuta să obții o plăcintă perfectă, cu o combinație de gusturi echilibrate și o textură deosebită. Fie că o prepari pentru o masă în familie, fie că o servești ca gustare, această plăcintă va deveni cu siguranță unul dintre preparatele tale preferate. Așadar, nu ezita să încerci această rețetă de plăcintă cu spanac, pentru a adăuga un strop de tradiție în bucătăria ta!

Articole care se regăsesc în categoria Pranz

Pui Tikka Masala: rețeta originală și secrete pentru a reda aromele autentice

09 aprilie 2024

Gustul autentic al Indiei este apreciat de mulți gurmanzi din întreaga lume, iar bucătăria indiană este un izvor nesecat de arome, așa cum ne demonstrează de fiecare dată. Dacă și tu cochetezi cu bucătăria indiană, atunci trebuie să faci cunoștință cu puiul Tikka Masala, una dintre cele mai îndrăgite și recunoscute mâncăruri din bucătăria indiană. […]

Citește mai mult

Ciorbă de sfeclă roșie: o rețetă tradițională și plină de savoare

27 martie 2024

Suntem siguri că nu de puține ori simți nevoia unei ciorbe de post gustoasă și plină de nutrienți. Tocmai de aceea, ți-am oferit de-a lungul timpului pe blogul Profi cele mai delicioase rețete de ciorbă, pline de savoare și prospețime. Ciorba de lobodă, de pildă, este una dintre acele rețete reconfortante de ciorbă pe care le […]

Citește mai mult

Escalop de porc la tigaie: trucuri pentru o carne suculentă și o experiență culinară de neuitat

23 septembrie 2024

Îți place carnea de porc la fel de mult cum ne place și nouă? Atunci cu siguranță te vei bucura să afli că pe lângă clasica friptură de porc, mușchiulețul de porc la cuptor și alte rețete delicioase cu carne de porc postate pe blogul nostru, astăzi venim cu o nouă propunere culinară: escalop de porc la […]

Citește mai mult

Cum să prepari shaorma de casă ca un profesionist: Pas cu pas

16 noiembrie 2023

Atunci când vine vorba de preferințele românilor în materie de mâncare, există un preparat care se bucură de o popularitate impresionantă – shaorma. Este imposibil ca atunci când ți se face poftă de o shaorma ca la carte, să nu te așezi într-o coadă lungă de pofticioși, care abia așteaptă să savureze acest preparat cu […]

Citește mai mult

Cum prepari corect pieptul de rață și 3 cele mai apreciate rețete

11 iulie 2024

Pieptul de rață este considerat o delicatesă în multe bucătării din întreaga lume. Cu textura sa unică și gustul bogat, prepararea corectă a pieptului de rață poate transforma o masă obișnuită într-un adevărat festin culinar. Dacă îți dorești să prepari și tu acest deliciu pentru o cină deosebită, ți-am pregătit în continuare câteva din cele […]

Citește mai mult

Sufleu de cartofi: O alegere delicioasă pentru prânz sau cină

20 noiembrie 2023

Cartofii sunt aproape de nelipsit din rețetele de la Profi, fiind un ingredient atât de versatil și de delicios atunci când este gătit corespunzător. Și de asta te-am convins încercând rețetele de cartofi noi la cuptor, dar și preparate ceva mai tradiționale precum tocănița de cartofi după rețeta de post sau rețeta de musaca de cartofi cu carne. Și […]

Citește mai mult

Rețeta clasică de papricaș de porc cu găluște: pași simpli pentru un preparat tradițional

11 decembrie 2024

Bucătăria noastră tradițională este plină de delicii, iar papricașul de porc cu găluște este unul dintre cele mai iubite preparate. Dacă vrei să pregătești un preparat cu influențe ungurești, arome autentice și gusturi bogate, papricașul de porc cu găluște este alegerea perfectă. Noi am mai gătit împreună și papricaș de pui, cu un gust la […]

Citește mai mult

Cum să prepari șnițele din ciuperci pleurotus: rețeta pas cu pas

24 februarie 2025

Dacă ești în căutarea unei alternative delicioase și crocante la clasicele șnițele din carne, trebuie să încerci șnițelele din ciuperci pleurotus. Acestea sunt ideale pentru o masă ușoară, sănătoasă și sățioasă, având o textură asemănătoare cu cea a cărnii de pui. În plus, dacă urmezi o dietă vegetariană, această rețetă de șnițele din ciuperci pleurotus […]

Citește mai mult

Cum să pregătești o friptură de vită suculentă și fragedă la cuptor

20 noiembrie 2023

Nu se poate numi că ești maestru în arta gătitului dacă nu ai preparat până acum o friptură de vită la cuptor. Poate că ai idei de preparare pentru o friptură de porc perfectă și poate că știi cum să prepari o friptură de miel la cuptor fragedă și aromată. Însă pentru a obține o friptură de vită la […]

Citește mai mult

5 cele mai bune garnituri pentru un grătar

19 august 2024

Grătarul este o activitate de vară îndrăgită, ce aduce împreună familia și prietenii pentru a se bucura de mâncare delicioasă și companie bună. Prepararea cărnii la grătar este, desigur, vedeta spectacolului, dar garniturile care însoțesc aceste preparate sunt la fel de importante pentru a crea o masă echilibrată și savuroasă.  Dacă duci lipsă de inspirație […]

Citește mai mult