Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta
03 noiembrie 2016

Profi a dăruit 1.500.000 de lei pentru copii

Șase ONG-uri cu proiecte în favoarea copiilor au primit astăzi susținere în valoare totală de 1.500.000 de lei la încheierea celei de a treia ediții a campaniei sociale Împreună cu tine, PROFI salvează destine!

”Iubim copiii, si din 2010, când am inițiat PROFI te premiază, campania adresată școlilor, și până astăzi, la finalul actualei editii a mai recentei campanii Împreună cu tine, PROFI salvează destine!, magazinele noastre au investit masiv în proiecte sociale. Considerăm că o parte din orice profit al unei firme trebuie să se întoarcă spre comunitatea în care aceasta activează“,  a declarat Luminița Bunda, directorul de marketing al magazinelor PROFI. “Cea mai mare fericire pe care poate să o simtă o persoană este atunci când dăruiește ceva fără să aștepte nimic în schimb. Este un sentiment extraordinar pe care l-am trăit prin aceste campanii și pe care dorim să îl transmitem și clienților noștri, încurajându-i să fie cât mai implicați în comunitatea în care trăiesc.“

Desfășurată în perioada 22 august-30 octombrie 2016, Campania Împreună cu tine, PROFI salvează destine! a luat forma unei competiții de proiecte, fiecare ONG participant câștigând câte o sumă proporțională cu numărul de puncteacumulate în urma voturilor acordate de clienți. Prezentate în detaliu la adresa http://www.profi.ro/salveaza_destine_doneaza/, proiectele înscrise în concurs privesc șase domenii foarte importante pentru binele copiilor, iar premiile rezultate în urma clasamentului final se prezintă astfel:

Sănătate

Premiul I – 668.095 lei, pentru proiectul „Dotarea maternităților din România”, Organizația Salvați Copiii România.

“Mulțumim tuturor celor care și-au făcut cumpărăturile la Profi și au ales să susțină cauza Salvați Copiii. Împreună, vom da o şansă la viaţă bebeluşilor născuţi prematur, prin dotarea maternităţilor din România cu aparatură medicală performantă. Nu în ultimul rând, mulțumim Profi pentru șansa de a face parte din această campanie lăudabilă și pentru contribuția generoasă, cu ajutorul căreia vom achiziționa cel puțin 10 echipamente medicale, în județele unde nevoia este mai mare”,  a declarat Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Organizația Salvați Copiii

Apărarea drepturilor copiilor

Premiul II – 274.357 lei, pentru proiectul „Centrul de Resurse pentru Adopție”, Asociația Ador Copiii.

“Pentru Asociatia Ador Copiii, participarea la campania Împreună cu tine, Profi salvează destine! a însemnat o ocazie extraordinară de a ne conecta cu oamenii minunati care cred în șansa copiilor abandonați de a avea o copilărie fericită, o familie adevărată! Fondurile mobilizate prin generozitatea Profi România și a oamenilor inimoși care au donat puncte către „Centrul de Resurse pentru Adopție” vor fi direcționate spre eficientizarea sistemului de adopții și creșterea numărului de copii adoptați în familii. În numele copiilor, vă mulțumim tuturor pentru încredere, sprijin și implicare!” afirmă Simona Czudar, Director executiv, Asociația Ador Copiii

Educație

Premiul III – 257.727 lei, pentru proiectul “Fiecare copil în grădiniță”, Asociatia OvidiuRO.

„E o mare bucurie pentru noi să vedem cât de cunoscut este printre clienții Profi programul Fiecare Copil în Grădiniță și cât de important este el în ochii oamenilor. Atunci când ajuți un copil sărac să ajungă la grădiniță nu-i dai doar lui mai multe șanse la o viață mai bună — ci ajuți la construirea unei societăți mai bune pentru toți copiii noștri. Într-acolo vor merge toate fondurile din această campanie: ne vor ajuta să oferim educație timpurie de calitate celor mai vulnerabili copii din România”, a declarat Leslie Hawke, cofondator Asociația OvidiuRo

Incluziune/servicii sociale

Premiul IV – 115.535 lei, pentru proiectul “Acasă pentru copiii în pericol de abandon”, Fundația Hope and Homes for Children România.

„Felicitari Profi pentru o campanie de Cause Related Marketing curajoasă și perfect implementată, așa cum puține companii din România au reușit să o facă. Impactul pentru organizațiile noastre este dublu: odată cel financiar, prin susținerea directă venită prin campanie, dar există și impactul social, prin faptul că platforma Profi ne-a dat posibilitatea să ajungem cu proiectele noastre la sute de mii de persoane care au fost incurajate să facă o alegere și să-și formeze o părere. Mulțumim Profi!” declară Otto Sestak, director național al Hope and Homes for Children România.

Protecția mediului

Premiul V – 113.828 lei, pentru proiectul “Tinerii ambasadori în lupta cu schimbările climatice”, Fundația Terra Milleniul III.

“Fundația TERRA Mileniul III mulțumește clienților Profi pentru voturile primite, și-i asigură că sprijinul lor va face ca generațiile viitoare să fie mai pregătite în fața pericolului reprezentat de schimbările climatice”, a afirmat Lucian Știrb, reprezentantul TERRA Mileniul III. „Cu ajutorul PROFI, proiectul Tinerii Ambasadori în Lupta cu Schimbările Climatice va continua și în anul următor, ducând în școli un mesaj clar despre importanța protecției mediului. Campania Împreună cu tine, Profi salvează destine!, pe lângă faptul că ne oferă sprijinul financiar de care avem nevoie pentru a ajunge în cât mai multe școli, ne-a făcut să simțim un sprijin moral imens din partea oamenilor care s-au mobilizat pentru a susține cauzele participante.”

Cultură

Premiul VI – 70.458 lei, pentru proiectul “Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea”,  Asociația Culturală Metropolis.

“Mulțumim tuturor celor care ne-au votat! Asta arată că pentru unii oameni, cultura chiar joacă un rol important în societatea românească. Ne bucurăm că am fost incluși în campania PROFI. Asteptăm pe toată lumea la festival, să vadă cele mai bune filme pentru copii ale momentului, începând cu 10 noiembrie”, a declarat Daniel Mitulescu, directorul Festivalului Internațional de Film pentru Copii – KINOdiseea.

Cu aproape 11 000 de angajați care lucrează în 468 de magazine din 232 localități, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din România, care continuă să se dezvolte într-un ritm de cel puțin 100 de magazine pe an.