A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin
Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul care încurajează artizanii din România să se conecteze la comunitate și ne ajută să descoperim micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Evenimentul inițiat de Profi reunește pe 27 și 28 aprilie mici producători locali, ateliere cu meșteșugari iscusiți, un cinematograf în aer liber cu filme românești, dansuri populare, concerte, dar și o caravană medicală în cadrul căreia 30 de medici și cadre medicale din Timișoara oferă consultații gratuit.
Startul oficial a fost dat după un tur al micilor producători și al artizanilor realizat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, Principele Radu, mai multe oficialități și autorități centrale și locale și de Călin Costinaș, Director General adjunct Profi, alături de Gabriela Sîrbu, Corporate Sustainability Director, Profi.
Toate zonele de activare din interiorul festivalului au nume care amintesc de satul românesc traditional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, până la Drumul Artizanilor. Mai multe organizații neguvernamentale susținute de Profi în misiunea lor de a face bine sunt prezente în festival, oferind tuturor celor interesați detalii și exemple concrete de implicare în Cultură, Educație, Sănătate, Mediu, Sport, Inovație și Comunitate, mai precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi, cel mai mare retailer creat și crescut în România.
Participanții la festivalul Suflet de România sunt invitați să se bucure de recitalurile oferite de Narcisa Suciu, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Florin Chilian și Romulus Cipariu. Părintele Constantin Necula oferă, de pe scena Suflet de România, o doză concentrată de harnă pentru sufletele frumoase care caută să învețe să facă bine împreună.
Accesul este gratuit și se poate face din DC74, indicații complete de orientare, precum și programul celor două zile de festival fiind disponibile pe profi.ro/suflet-de-romania.
„Ceea ce ne face bine și ne face frumoși este concentrat în acest festival în care punem suflet, așa cum punem în fiecare zi în tot ceea ce facem la Profi. După o primă ediție cu un număr impresionant de participanți, sperăm să adunăm acum și mai mulți prieteni pe Domeniul Regal de la Săvârșin, care să se bucure de muzică, ateliere, filme și de produse pregătite cu mult suflet, dar mai ales de întâlnirea cu valorile autentice ale satului românesc și cu micii producători care duc tradițiile mai departe. Soarele care s-a arătat după zilele ploioase este semnul cel mai bun că reușim ca lumina din noi să o aducem la suprafață în festivalul Suflet de România, iar de Sus primim un zâmbet care confirmă că suntem în locul potrivit, cu oamenii potriviți”, declară Călin Costinaș, Director General adjunct Profi.
Pe 27 și 28 aprilie, între orele 12:00 – 19:00, festivalul Suflet de România oferă participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată. În spațiul Domeniului Regal de la Săvârșin, în apropiere de Aleea Stejarilor Bătrâni, micii producători locali, susținuți de Profi, oferă spre vânzare produsele lor preparate tradițional, din ingrediente proaspete și sănătoase. Tot aici sunt deschise ateliere pentru toate vârstele, există experiențe pentru conectarea la satul românesc și valorile sale și sunt reunite mai multe organizații care, asemeni Profi, pun suflet în comunitate.
„Avem un cadru încărcat de istorie, Domeniul Regal Săvârșin, un moment în care reunim mii de oameni aici pentru a se conecta unii cu alții, cu organizații care fac bine zi de zi și pe care ne mândrim să le susținem și noi, aducând la un loc mici producători, meșteșugari în ateliere deschise pentru toate vârstele, tradiții și muzică bună care să ne ajute să ne simțim bine împreună. La final, toate aceste experiențe frumoase dau energie pentru a face și mai mult și pentru a crede în România bună în care fiecare dintre noi să pună suflet în continuare”, spune Gabriela Sîrbu, Corporate Sustainability Director, Profi.
Evenimentul încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și tradițiile satului românesc. Inițiativa Profi este parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi, pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele selectate Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoarea gusturilor din România.
Cu 28.000 de angajați în mai bine de 1.713 de magazine proprii si Partener prezente în peste 850 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România.