Copiii le mulțumesc super-eroilor lor de la Profi
1.500.000 lei au fost dăruiți anul acesta ONG-urilor dedicate copiilor.
Ediția 2017 a campaniei de responsabilitate PROFI s-a încheiat, iar sumele alocate proiectelor au ajuns deja la ONG-urile participante. Anul acesta, ne-am invitat clienții să ne susțină în demersul de a face Exerciții De Bunătate, informându-se și votând in magazinele PROFI unul dintre cele 7 proiecte dedicate copiilor înscrise în campania socială „Te costă 0,00 lei să ajuți un copil”.
”Copiii sunt viitorul României, iar noi vrem să ajutăm ca acest viitor să fie sănătos, demn și informat. Este foarte greu să decizi în ce direcție să faci bine, pentru că sunt atât de multe de făcut în România, însă deja de 7 ani ne-am asumat misiunea de a lucra alături de ONG-uri dedicate copiilor și ne bucurăm că, de la an la an, sub ochii noștri și ai celor care contribuie la campanii, lucrurile se schimbă în bine, evoluează. ONG-urile au realizat lucruri minunate cu ajutorul acestor donații și le mulțumim atât lor, cât și celor care au oferit din timpul lor pentru a vota cauza în care cred cel mai mult. Când te obișnuiești să faci un gest mic, cu efecte mari, îți este mai ușor să faci bine ca mod de viață. Iar despre asta e vorba în această campanie. Împreună, facem exerciții de bunătate.” – Luminița Bunda, Director de Marketing PROFI.
Rezultatele campaniei și implicarea națională
Peste 1.200.000 de voturi înregistrate în cadrul campaniei au decis felul în care sunt distribuiți cei 1.500.000 de lei donați de PROFI pentru a susține copii din întreaga țară prin intermediul unor ONG-urilor participante.
În topul cauzelor susținute în acest an de către clienții noștri se află proiecte ce vizează sănătatea și educația.
O proporție de peste 38% din suma de 1.500.000 lei i-a revenit celui mai votat proiect înscris în concurs, dedicat sănătății copiilor, respectiv cel al Asociației Descoperă Natura, Caii pot ajuta copiii cu autism.
Iată clasamentul proiectelor din acest an conform voturilor clienților PROFI: podiumul a fost ocupat de către proiectele:
> pentru SĂNĂTATE: Caii pot ajuta copiii cu autism (Asociația Descoperă Natura) – locul 1,
> EDUCAȚIE: Învăț, să nu fiu sărac (Fundația FARA) – locul al 2-lea,
> APĂRAREA DREPTURILOR COPIILOR: Festivalul Drepturilor Copilului (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil) – locul 3.
În continuare s-au clasat proiecte care susțin SPORTUL: Performanță socială prin sport (Fundația Special Olympics) – locul 4, INCLUZIUNEA/ SERVICIILE SOCIALE: SOS Centre de consiliere și sprijin pentru copii și părinți (SOS Satele Copiilor România) – locul 5, PROTECȚIA MEDIULUI: Natura – cel mai bun Prof (Organizația Națională Cercetașii României) – locul 6, și CULTURA: One World România la școală (Asociația One World România), locul 7.
Ce ne-au transmis ONG-urile participante?
LOCUL 1 – Descopera Natura
Pentru Descoperă Natura, poziția întâi în clasament pe toată durata campaniei a însemnat pentru noi un vot de încredere, a însemnat că munca noastră de aproape 10 ani nu a fost în van, iar rezultatul final a înseamnă un sprijin considerabil pentru proiectul nostru ”Caii pot ajuta copiii cu autism”.
Prin acest proiect vom putea face, gratuit, intervenție terapeutică cu cel puțin 200 de copiii cu autism și de asemenea vom putea îmbunătății semnificativ condițiile în care desfășurăm activitatea la Centrul de Activități Asistate de Animale al asociației noastre, precum și diseminarea de bune practici în domeniul hipoterapiei la nivel național.
Mulțumim din inima, Profi România, pentru că sunteți alături de noi.
Mugur Pop,
Președintele Asociației Descoperă Natura
LOCUL 2 – FARA
“De peste zece ani, sprijinim copii din localitățile sărace să nu abandoneze școala. Anul acesta însă este prima dată când o companie va contribui consistent la desfășurarea acestui program. Mulțumită Profi și cumpărătorilor Profi, în 2018, peste 200 de copii vor avea tot necesarul pentru a merge la școală, vor primi o masă caldă zilnic și vor fi îndrumați de învățători la temele de acasă, totul pentru a reduce rata îngrijorătoare a abandonului școlar în zonele defavorizate. Mulțumim că vă pasă! – Regina Bulai, Director Fundația FARA
Multumesc,
Veronica”
LOCUL 3 – CSR- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil
“Pentru FONPC aceasta campanie a fost un moment de conectare a organizațiilor membre și o dovadă că împreună putem schimba destine. Faptul că am ajuns pe locul 3, ne face să credem și mai mult in Dedicația pe care oamenii o au pentru drepturile copilului și mai ales ca ceea ce facem noi promovând și apărând drepturile copilului este important.
Va îmbrățișăm cu drag pe toți și va mulțumim!
Daniela “
LOCUL 4 – Special Olympics
”Sportivii Special Olympics și familiile lor au luptat pas cu pas alături de noi în această competiție, întelegând că vor avea șansa de a avea în anul 2018 competiții sportive la care să participe și să dobândească ”Performanța Socială prin Sport”. Au fost voluntarii noștri în magazinele Profi din toată țara și pe ei ne-am bazat pe toată durata campaniei. La Special Olympics fiecare sportiv cu dizabilități intelectuale are șansa de a urca pe podium și de lua o medalie. Proiectul acesta este medalia sportivilor noștri pentru anul viitor. Vom medalia în 7 competiții locale, regionale și naționale 940 de sportivi cu dizabilități intelectuale și vom implica alături de ei 460 de voluntari, antrenori și membri de familii din comunitățile din care aceștia fac parte. Mulțumim Profi pentru aceasta oportunitate.
Emilia Ispas
Director Programe Educaționale și Project Unify
Fundatia Special Olympics din Romania”
LOCUL 5 – SOS Satele Copiilor
Ne-am propus sa ajutam copiii ajunsi in dificultate sa-si cladeasca un viitor si sa contribuim la dezvoltarea comunitatilor in care traiesc.
In cadrul Centrelor de Consiliere si Sprijin pentru Copii si Parinti ale asociatiei SOS Satele Copiilor Romania, asiguram accesul la servicii esenţiale, precum sprijinirea copiilor și tinerilor în privința finalizării școlii și urmarea profesiei dorite. Totodata, oferim suport in vederea creșterii șanselor de integrare socio-profesională a părinților din comunitatile defavorizate in care activam.
Pana in prezent, 90% dintre familiile sprijinte de SOS Satele Copiilor Romania și-au îndeplinit obiectivele și fac pași importanţi pentru a depăși situaţiile de risc al separarii copilului de familie, iar ajutorul de la PROFI inseamna inca un pas inainte pentru aceste familii. (Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România)”