Profi investește în Proiecte de Cultură
Protejarea moștenirii culturale și sprijinirea activităților culturale este o datorie care îi revine fiecărui reprezentant al societății în parte. Aceasta, deoarece cultura este suma drumurilor parcurse împreună, a obstacolelor întâmpinate și a lucruruilor caștigate împreună. Cu alte cuvinte, este suma valorilor cernute din trecutul comun al societății. Cultura reprezintă piatra de căpătâi care ne face să fim noi înșine, care ne face să rămanem în picioare și să privim cu speranță în viitor.
Suntem conștienți că în spatele succesului nostru stau credința și loialitatea față de valorile acestui pămant. De aceea oferim spirjinul nostru activităților și proiectelor culturale care asigură o contribuție integrată la misiunea și la politicile noastre față de viața socială. De asemenea, în fiecare an, în același scop, ne oferim sprijinul la numeroase proiecte organizate de organizațiile non-guvernamentale (ONG).
Artă’n Casă Junior
500 de copii din 8 orașe care nu au sprijin să învețe, nu au modele care să îi inspire, nu au încredere în forțele lor și nu au speranță într-un viitor mai bun. Au fost beneficiarii proiectului Arta N Casa Junior, sustinut de Profi si Asociatia Contrasens. Timp de un an școlar copiii au învațat, […]
Zilele Orașului Mioveni
Beneficiar: Centrul Cultural Mioveni În perioada 29 iunie – 1 iulie, oraşul Mioveni a îmbrăcat straie de sărbătoare cu ocazia organizării festivităţilor dedicate Zilelor Oraşului Mioveni 2018, eveniment care a marchat 533 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Cheia succesului acestui eveniment a fost prezența publicului în număr cât mai mare pe […]
Susținerea activităților culturale ale asociației
Beneficiar: Asociația Educativă Godmother Membrii fondatori ai Asociației Educative Godmother și-au propus să-și dedice talentul, priceperea și experiența pentru dezvoltarea propriilor proiecte inovative, sustenabile care să contribuie la dezvoltarea comunității prin activități culturale și educaționale, cu accent pe orientarea tinerilor. Credem cu tărie în impactul pozitiv pe care educația și cultura îl pot avea asupra […]
Family Separation Through Immigration: dramatising anecdotal european history
Beneficiar: Asociația FOA Fusion Of Arts Proiectul FAIDRA (Family Separation Through Immigration Dramatising Anecdotal European History) se referă la povestirile și mărturiile personale ale familiilor europene obișnuite care au experimentat imigrația în diferite circumstanțe și perioade ale istoriei recente a țării lor. Aceste povești devin „materia primă” pentru un spectacol, în genul teatrului documentar. Separarea […]
Zilele Orașului Deta
Beneficiar: Orașul Deta Cea de-a noua ediție a Zilelor Culturale ale Orașului Deta a delectat publicul cu muzică pentru toate gusturile și cu tradiții autentice, românești, maghiare și sârbești. Evenimentul desfășurat în ultimul weekend al lunii iulie a debutat cu primirea invitaților din țară și din străinătate la sediul Primăriei. Având în vedere că în […]