Mare de Bine 2024
Beneficiar: Asociația Pastel
Împreună cu Asociația Pastel, prin proiectul “Mare de bine“, am adus bucuria primei excursii la mare pentru 21 de copii din comuna Dofteana, cu rezultate școlare foarte bune.
Micuții au trăit pentru prima dată entuziasmul de a alerga în valurile mării, s-au jucat pe plajă și au participat la activități distractive.
S-au bucurat de un spectacol la delfinariul din Constanța, au vizitat micro-rezervația naturală și au văzut Mamaia de sus, din telegondolă. Iar plimbarea cu vaporașul prin Portul Tomis pentru a admira clădirea cazinoului Constanța și frumusețea peisajului au completat o amintire de neuitat.
Punem suflet în proiecte care susțin oferirea de șanse egale tinerilor, indiferent de mediul din care provin, și credem că este important ca aceștia să beneficieze de oportunități care le pot deschide orizonturile și îi pot motiva pentru a-și atinge potențialul maxim.