Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Stufat de miel: rețeta tradițională pas cu pas

Într-un top al celor mai iubite feluri de mâncare de primăvară se află și stufatul de miel. Nici nu credem că există familie care să nu aibă pe masa de Paște și o tavă de stufat de miel, după rețeta tradițională. Această mâncare înăbușită, pregătită fie pe plită, fie la cuptor, în vase bine închise, se poate prepara atât cu carne de miel, cât și cu pui, iepure sau, de ce nu, chiar și vițel. 

De regulă, pentru stufat se aleg bucăți de carne mai slabă, care au parte de o gătire lentă, alături de legume din care nu lipsesc ceapa și usturoiul, poate și un pahar de vin și mirodenii alese, acestea conferind preparatului un specific românesc. Această minunăție este comună atât grecilor (stufáton), cât și italienilor (stufato) și francezilor (Estouffade à la provençale). Descoperă în articolul următor cum poți găti și tu stufat de miel, după rețeta tradițională românească! 

Ingrediente pentru rețeta de stufat de miel 

Din lista de ingrediente pe care urmează să ți-o prezentăm în rândurile următoare vei obține aproximativ 6-7 porții de stufat de miel la cuptor, însă poți adapta cantitățile de ingrediente în funcție de numărul membrilor familiei de la masa tradițională de Paște. Așa cum deja te-am obișnuit, vei găsi alimentele de care ai nevoie în gama de produse Profi, așa că îți vom menționa ingredientele de care vei avea nevoie pentru rețeta de stufat de miel: 

  • 1,5 kg de carne de miel cu os, în bucăți potrivite (de preferat bucăți de spată și gât); 
  • 4 legături de ceapă verde; 
  • 4 legături de usturoi verde; 
  • 3 linguri de ulei + 1 linguriță de ulei; 
  • 150-200 ml de vin roșu sec din gama de vinuri Profi
  • 350 ml de suc de roșii sau roșii bine coapte, opărite și decojite;
  • 200 ml de supă de pui; 
  • 1 legătură de pătrunjel verde; 
  • sare și piper, după gust. 
Igrediente pentru stufat de miel

Cum se prepară stufatul de miel după rețeta tradițională? 

Ai ales deja din magazinul Profi toate ingredientele necesare pentru rețeta de stufat de miel? Atunci considerăm că te-ai pregătit să trecem împreună prin etapele de preparare ale acestui deliciu pentru masa de Paște. Iată cum poți găti stufat de miel după rețeta tradițională! 

Pregătirea ingredientelor pentru stufat 

Pentru început, se va scoate carnea de miel de la frigider și se va porționa. Unge bine carnea cu o lingură de ulei și condimentează cu sare și cu piper, pe toate părțile. Lasă carnea să ajungă la temperatura camerei, pentru cel puțin 30 de minute sau o oră. Între timp se curăță, se spală, se zvântă și se toacă rondele partea albă și cea verde deschis a cepei și a usturoiului verde. Frunzele de ceapă verde se vor toca și se vor păstra separat, urmând a fi adăugate în stufatul de miel la un alt moment față de partea albă, în timp ce din frunzele verzi de usturoi poți împleti câteva coronițe.

Gătirea la tigaie a stufatului 

Se va porni cuptorul și se va seta la 170 de grade Celsius. Când carnea a ajuns la temperatura camerei, se încinge o tigaie largă pe foc mediu și se adaugă 1 lingură de ulei. Se pun în tigaie bucățile de carne de miel și se rumenesc rapid. Pe măsură ce carnea se rumenește, se va scoate într-o tavă adâncă pentru cuptor, de preferat cu capac. 

După ce carnea de miel este rumenită, se adaugă în aceeași tigaie restul uleiului și se va pune imediat toată ceapa și usturoiul tocate, presărând și puțină sare. Se reduce focul și se călesc legumele până când se înmoaie și rondelele încep să se desfacă și devin translucide. Când ceapa s-a înmuiat, se adaugă în tigaie vinul și se lasă să fiarbă rapid, până ce vinul se evaporă complet. 

Odată ce vinul s-a evaporat, se adaugă în tigaie sucul de roșii sau roșiile opărite, decojite și tocate mărunt. Lasă compoziția pentru stufat de miel să dea în clocot, apoi oprește focul. Se vor adăuga și frunzele de ceapă verzi păstrate deoparte și se asezonează totul cu sare și cu piper, după gust. 

Gătirea la cuptor a stufatului 

Sosul obținut se va turna peste bucățile de carne de miel rumenite din tava de copt. În cazul în care sosul nu este suficient pentru a acoperi carnea, se va completa cu puțină supă de pui fierbinte. Se acoperă tava cu un capac și se continuă gătirea stufatului de miel la cuptorul preîncălzit la 170 de grade Celsius, până când carnea de miel devine fragedă. În cazul nostru, gătirea stufatului de miel la cuptor a durat 2 ore, însă timpul de coacere va depinde de tipul de carne folosit pentru rețetă. 

Cât timp carnea se gătește la cuptor, poți rumeni coronițele din frunze de usturoi într-o tigaie în care vai adăuga 1 linguriță de ulei. Câte 20 de secunde pe fiecare parte sunt suficiente pentru ca frunzele de usturoi să se înmoaie. Când stufatul de miel s-a gătit suficient, se va descoperi vasul și se vor adăuga coronițele deasupra preparatului. Se ridică temperatura cuptorului la 190 de grade Celsius și se va ține tava la cuptor pentru încă 10 minute, cât să se rumenească totul deasupra. Stufatul de miel la cuptor este gata de a fi servit la masa de Paște! 

Gătirea la cuptor a stufatului

Sugestii de preparare pentru un stufat de miel gustos și apetisant

Acum, la final de rețetă, avem pentru tine și câteva sugestii de preparare, pentru a ne asigura că vei obține cel mai gustos stufat de miel pentru sărbătorile pascale. Iată care sunt recomandările noastre: 

  • înainte de a fi gătită, carnea de miel se va lăsa întotdeauna să ajungă la temperatura camerei; în caz contrar, aceasta va suferi un șoc termic atunci când va fi gătită la tigaie; 
  • ai în vedere să separi întotdeauna partea albă și cea verde deschis a cepei și usturoiului verde de frunzele verzi, întrucât acestea din urmă vor fi adăugate mai târziu în stufatul de miel (în cazul cepei) și se vor transforma în coronițe (în cazul usturoiului); 
  • nu înghesui bucățile de carne de miel în tigaie, căci temperatura ar scădea foarte mult, iar carnea ar începe să fiarbă în suc propriu, în loc să se rumenească; 
  • alege pentru etapa de gătire la cuptor fie un vas din ceramică, fie unul din sticlă termorezistentă, preferabil cu capac, pentru gătirea excelentă a stufatului de miel la cuptor; 
  • pentru rețeta de stufat de miel noi am folosit un vin roșu robust, însă dacă preferi vinurile albe, poți opta și pentru un vin alb sec, care se va potrivi ideal cu aromele cărnii de miel și a legumelor; 
  • optează întotdeauna pentru legume proaspete autentice, pe care le poți achiziționa din gama Proaspete de la noi a magazinului Profi; 
  • în cazul în care nu ai la îndemână supă de pui pentru a o adăuga alături de carnea de miel la cuptor, poți adăuga apă fierbinte; 
  • servește stufatul de miel la cuptor cu pătrunjel verde tocat presărat pe deasupra, după ce ai lăsat preparatul să se tempereze pentru 10-15 minute înainte de servire; de asemenea, poți servi stufatul de miel și cu mămăligă, orez sau piure de cartofi; 
  • descarcă-ți aplicația Profi pentru a beneficia de cele mai bune oferte la ingredientele pentru stufat de miel sau alte rețete gustoase cu carne de miel pentru masa de Paște. 
Stufat de miel gustos și apetisant

Așa-i că deja plănuiești să prepari și tu cel mai gustos stufat de miel la cuptor pentru a fi vedeta în centrul mesei de Paște? Adu aromele tradiționale pe mesele de sărbătoare și bucură-i pe toți cei dragi cu aromele unui stufat de miel după rețeta transmisă din generație în generație!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Chiftele marinate în sos de roșii: rețeta clasică pas cu pas

11 iulie 2024

Într-un top al celor mai gustoase preparate pe care le-am savurat în copilărie, chiftelele ocupă cu siguranță un loc special în sufletul oricărui gurmand. Și aici nu vorbim despre chifteluțele de dovlecei pe care le-am preparat nu demult, ci despre chiftelele marinate după rețeta clasică.  Chiftelele marinate în sos de roșii sunt un preparat clasic din bucătăria […]

Citește mai mult

Paste cu creveți: 3 rețete simple și gustoase

16 iunie 2023

Iubitorilor de paste și fructe de mare, acest articol vă va încânta simțurile culinare! În ultimii ani, pastele cu creveți au devenit o opțiune populară pentru mesele de zi cu zi sau pentru ocazii speciale. Această combinație delicioasă și ușor de preparat poate fi adaptată la preferințele culinare ale fiecăruia, oferind o mulțime de opțiuni […]

Citește mai mult

Ciorbă de varză pentru sezonul rece: Rețetă pentru a-ți încălzi sufletul

17 noiembrie 2023

Când temperaturile scad, nimic nu încălzește mai bine decât o mâncare caldă, preparată în propria bucătărie. Fie că vorbim despre o ciorbă de pui gustoasă sau o ciorbă de văcuță tradițională, fiecare în parte reprezintă un deliciu în zilele reci de sezon. Și mai știm o rețetă de ciorbă care te va încânta în această perioadă: ciorba de varză […]

Citește mai mult

Rețeta de caltaboș de casă: Pas cu pas

28 noiembrie 2022

Principalul motiv pentru care fiecare dintre noi așteptăm cu nerăbdare Sărbătorile de iarnă? Mesele îmbelșugate! În mod tradițional, tăierea porcului înainte de Crăciun este urmată de cele mai variate preparate culinare, preparate care dau un iz aparte momentelor de sărbătoare petrecute alături de cei dragi. În fond, ce ar fi masa de Crăciun fără un […]

Citește mai mult

Paste cu ton: 3 rețete practice și gustoase

16 februarie 2023

Iubim pastele! Și cu siguranță te-am convins deja pentru iubirea pe care o avem față de aceste preparate ale bucătăriei italiene atunci când am gătit împreună cele mai delicioase rețete de paste carbonara. În egală măsură iubim și peștele, așa că astăzi ne-am propus să te impresionăm cu câteva rețete simple și gustoase de paste […]

Citește mai mult

Escalop de porc la tigaie: trucuri pentru o carne suculentă și o experiență culinară de neuitat

23 septembrie 2024

Îți place carnea de porc la fel de mult cum ne place și nouă? Atunci cu siguranță te vei bucura să afli că pe lângă clasica friptură de porc, mușchiulețul de porc la cuptor și alte rețete delicioase cu carne de porc postate pe blogul nostru, astăzi venim cu o nouă propunere culinară: escalop de porc la […]

Citește mai mult

Ardei umpluţi cu orez: O rețetă de post ușor de preparat

22 noiembrie 2022

Ușor, ușor, ne apropiem de postul Crăciunului, așa că nu vedem un moment mai bun de a trece în revistă o rețetă de post cu o savoare fantastică. Este vorba despre rețeta de ardei umpluți cu orez, ciuperci și alte legume delicioase de sezon. Acești ardei umpluți de post sunt extrem de gustoși și de […]

Citește mai mult

Cum prepari corect pieptul de rață și 3 cele mai apreciate rețete

11 iulie 2024

Pieptul de rață este considerat o delicatesă în multe bucătării din întreaga lume. Cu textura sa unică și gustul bogat, prepararea corectă a pieptului de rață poate transforma o masă obișnuită într-un adevărat festin culinar. Dacă îți dorești să prepari și tu acest deliciu pentru o cină deosebită, ți-am pregătit în continuare câteva din cele […]

Citește mai mult

Paste Rapide

07 februarie 2023

Dacă vrei să-ți surprinzi sufletul pereche, însă nu ai timp și nici prea multă îndemânare, ofertele PROFI îți vin în ajutor cu o nouă rețetă. Ingrediente: Mod de preparare: Începem prin a pregăti pastele respectând instrucțiunile de pe ambalaj: punem apă la fiert alături de sare, iar atunci când ajunge în punctul de fierbere, adăugăm […]

Citește mai mult

Paste cu sos pesto: cum să pregătești rapid o rețetă delicioasă

27 martie 2024

Știm cu toții că pastele reprezintă una dintre cele mai rapide și delicioase opțiuni culinare pentru zilele în care vrei să gătești ceva gustos într-un timp scurt. Acesta este și motivul pentru care ți-am prezentat pe blog, de-a lungul timpului, tot soiul de rețete delicioase de paste, de la paste cu creveți până la paste quatro […]

Citește mai mult