Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Mușchiuleț de porc la cuptor: 5 secrete pentru a obține o friptură fragedă

Nu știm care sunt preferințele tale în materie de carne, dar nouă ne place tare mult carnea de porc. Nu degeaba am gătit împreună de-a lungul timpului cele mai diverse rețete pe bază de carne de porc: de la scăriță de porc și ceafă de porc, până la tochitură de purcel și ciorbă de porc apetisantă. Se poate spune, așadar, că am dezvoltat o pasiune pentru prepararea cărnii de porc în moduri absolut savuroase, așa că vom continua cu aceste rețete și îți vom propune astăzi mușchiuleț de porc la cuptor.

Și nu orice rețetă, ci una în care îți vom dezvălui toate secretele de preparare ale unui mușchi de porc la cuptor. Și spunem asta pentru că mușchiulețul de porc este o carne foarte slabă și sensibil de gătit. Cu alte cuvinte, dacă nu te pricepi să-l gătești, vei avea toate șansele să transformi o bucățică fragedă de porc într-una ațoasă și lipsită de gust. Cea mai corectă modalitate este aceea de a învăța să gătești mușchiulețul de porc fără a-i distruge calitățile. Și asta te vom ajuta să faci în rândurile următoare, așa că iată cum poți prepara și tu un mușchi de porc la cuptor, fraged și aromat!

Ingrediente pentru mușchiuleț de porc la cuptor

Din lista de ingrediente pe care urmează să ți-o prezentăm în rândurile următoare, vei obține aproximativ patru porții de mușchiuleț de porc la cuptor. Vestea bună este că le vei găsi pe toate în gama de produse de la Profi, așa că te poți îndrepta deja spre cel mai apropiat magazin Profi pentru cumpărături. Pentru un mușchi de porc după rețeta clasică, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

Cum prepari mușchiuleț de porc după rețeta clasică

Ai fost deja la supermarket și ai cumpărat toate ingredientele de care ai nevoie pentru prepararea acestei rețete cu mușchi de porc? Atunci, în mod cert, te-ai pregătit să dăm startul cele mai gustoase rețete de mușchiuleț de porc la cuptor. Descoperă în continuare etapele de preparare ale unui mușchiuleț fraged la cuptor!

Pregătirea mușchiului de porc

La fel ca orice alt tip de carne ce urmează a fi preparată la cuptor, mușchiul de porc se va scoate din frigider cu minim o oră înainte de a da startul rețetei pentru a ajunge la temperatura camerei. Apoi, cu un cuțit ascuțit, se vor îndepărta membranele albe de la suprafața cărnii de porc. Acum că mușchiul de porc este pregătit pentru gătire, să continuăm cu prepararea acestuia!

Rumenirea mușchiulețului de porc

Pornește cuptorul și setează-l la 190 de grade Celsius, neventilat, sau la 180 de grade Celsius, cu ventilație. Între timp, condimentează bine mușchiul cu sare și cu piper pe întreaga suprafață. Încinge apoi o tigaie la foc iute, adaugă uleiul, lasă-l să se încingă și adaugă carnea de porc în tigaie. Rumenește rapid mușchiulețul de porc la tigaie, timp de câteva minute, pe toate părțile.

Gătirea mușchiulețului de porc la cuptor

Odată ce mușchiulețul de porc a fost bine rumenit, dă tigaia în care a fost rumenit la cuptor. Dacă tigaia are mânere din plastic, pune mușchiul de porc într-o tavă de cuptor, având grijă să scurgi peste acesta și lichidul format în timpul rumenirii în tigaie. Pentru gramajul ales de noi (800 de grame), mușchiulețul va sta la cuptor aproximativ 20 de minute sau până acesta ajunge la gradul de gătire dorit.

Odihnirea cărnii de porc la cuptor

După ce a fost gătit suficient, scoate mușchiulețul de porc din cuptor și lasă-l în tavă să se odihnească, timp de 10 minute. Opțional, poți adăuga peste mușchiul de porc și 30 de grame de unt, în bucățele mici, alături de 1-2 căței de usturoi zdrobiți, rămurele de cimbru și alte condimente. Apoi, va putea fi servit cu poftă!

muschiulet de porc cu cartofi la cuptor

Servirea acestui preparat din carne de porc la cuptor

După ce s-a odihnit, taie mușchiulețul de porc în felii grosuțe și servește-l cald, alături de garnitura preferată și o salată la alegere. De pildă, poți servi mușchiuleț de porc la cuptor cu legume sau poți savura mușchiul de porc la cuptor cu un sos pentru friptură, în funcție de preferințele tale culinare. Desigur, nu ai cum să spui nu nici la o garnitură din piure de cartofi, alături de o delicioasă salată de ardei copți.

Opțiunile de servire ale acestui deliciu culinar sunt numeroase și țin de gusturile tale și de inspirația de moment. Încearcă mușchiul file de porc și cu o porție de cartofi la cuptor, alături de gogoșari în oțet, preparați în casă.

Aromele vor fi extraordinare!

5 secrete pentru un mușchi de porc fraged

Așa cum am promis anterior, îți vom enumera în rândurile următoare și secretele de preparare ale mușchiulețului de porc la cuptor. Pe multe dintre acestea le poți deduce din etapele de preparare mai sus menționate, însă mai există câteva detalii care vor face diferența în rezultatul final al rețetei. Iată ce secrete de preparare trebuie să cunoști:

1. Lasă întotdeauna carnea să ajungă la temperatura camerei

Așa cum am menționat și în rândurile anterioare, mușchiul de porc trebuie să fie scos din frigider înainte cu o oră de a fi gătit la cuptor, așa cum se întâmplă și în cazul oricărui alt tip de carne ce urmează a fi friptă.

2. Îndepărtează membrana albă de la suprafața mușchiului

Cu ajutorul unui cuțit ascuțit, va trebui să îndepărtezi membranele albe și dure de la suprafața cărnii. Dacă nu vei îndepărta țesutul conjunctiv, mușchiulețul de porc riscă să se deformeze în timpul gătirii. Mai mult decât atât, membranele sunt destul de greu masticabile și au o textură ușor neplăcută. Cu toate acestea, ai grijă să nu pătrunzi în carne și să elimini doar ceea ce nu dorești.

3. Pune accent pe procesul de rumenire a cărnii

Procesul de rumenire a mușchiulețului de porc la tigaie nu este unul opțional. Acesta este important și pentru gătirea acestei cărni de porc, dar și pentru gust. Crusta care se formează la suprafața alimentelor rumenite este consecința unor transformări ale proteinelor, atunci când sunt expuse la temperaturi înalte. Prin urmare, acestea dezvoltă proprietăți gustative deosebite și oferă aromă preparatului final.

4. Gătește mușchiulețul de porc la temperatura potrivită

Am menționat la prepararea rețetei de mușchiuleț de porc la cuptor temperatura optimă la care poți găti această carne. Acum, mai există un artificiu la care poți apela pentru a te asigura că mușchiul de porc este gata de a fi servit: măsurarea temperaturii interne cu un termometru cu citire instantanee. Dacă mușchiulețul de porc a ajuns la temperatura internă de 62 de grade Celsius, înseamnă că este perfect gătit. Ține cont de faptul că mușchiul de porc este o carne slabă care nu are grăsime pentru a-l menține suculent, așa că nu trebuie gătit în exces.

5. Lasă mușchiul de porc să se odihnească

Odihna cărnii este esențială pentru un preparat final excepțional. Așadar, lasă întotdeauna mușchiul de porc să se odihnească pentru 10 minute, odată scos de la cuptor. În timpul acestei perioade de odihnă, poți să întorci mușchiulețul de câteva ori și să-l stropești din când în când cu sosul aromat format din unt, cimbru și usturoi.

muschiulet de porc

Și…mai avem un secret pentru tine, dacă-l putem numi așa: descarcă-ți aplicația Profi, pentru a beneficia de cele mai bune promoții la ingredientele pentru rețeta de mușchiuleț de porc la cuptor. Alege și un vin excepțional din colecția de vinuri de la Profi, de preferat unul sec, roșu, care să se potrivească de minune cu ceea ce vă așteaptă în farfurii!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Fasole verde cu usturoi: Rețeta simplă și gustoasă pentru o garnitură sănătoasă

12 iulie 2023

Ești în căutarea unei garnituri sănătoase și delicioase pe perioada verii? Nu-i de mirare că acum, în sezonul cald, preferi să servești preparate mai ușoare, pe bază de legume și să ocolești pe cât se poate de mult carnea. Cu atât mai mult pe parcursul zilei, când temperatura este foarte mare și parcă nu ți-ar […]

Citește mai mult

Ciorbă de hribi: Rețeta esențială pentru sezonul rece

20 noiembrie 2023

Atunci când vine vorba de preparate care să ne încălzească sufletul în sezonul rece, primele care ne vin în minte sunt ciorbele. Fie că vorbim despre ciorba de văcută, delicioasa ciorbă de pui sau alte câte și mai câte rețete savuroase, acestea sunt mâncăruri nutritive, care reușesc să ne asigure un aport de nutrienți atât de necesar în […]

Citește mai mult

Rețeta clasică de lasagna: Un festin italian de arome și straturi suculente

21 august 2023

Atunci când vine vorba de bucătăria italiană, ideile de rețete delicioase par să nu aibă un început și un sfârșit. Și mai ales atunci când ne referim la rețete de pizza și paste cu un gust desăvârșit! De la celebrele paste carbonara, la cele mai diverse sortimente de pizza, este greu să reușești să-ți pui pofta […]

Citește mai mult

Ostropel de pui: o rețetă tradițională simplă și gustoasă

17 ianuarie 2023

Iubești rețetele cu pui la fel de mult ca și noi? Atunci cu siguranță ai preparat până acum cel puțin o dată frigărui de pui, te-ai delectat cu aripioare de pui la cuptor și ai servit alături de cei dragi un fraged și aromat piept de pui la grătar, printre multe altele. Astăzi ne-am gândit […]

Citește mai mult

Mâncare de urzici cu usturoi: rețeta care aduce gustul copilăriei în farfurie

11 iulie 2024

Cauți o modalitate de a aduce gustul copilăriei în farfurie? Atunci trebuie să te pregătești pentru un tur culinar în bucătăria tradițională românească, unde urzicile și usturoiul se îmbină armonios în preparate delicioase. Mâncarea de urzici cu usturoi, de pildă, este o rețetă tradițională românească, care evocă amintiri din copilărie și aduce pe masă un […]

Citește mai mult

Drob de miel: o rețetă tradițională pe care să o pregătești pentru masa de Paște

28 martie 2023

Așa cum știm cu toții, Sărbătorile Pascale sunt de neconceput fără preparatele tradiționale din carne de miel, fără pască cu împletituri din aluat, ouă roșii și cozonac. Pe lângă friptura de miel la cuptor, drobul de miel este de departe vedeta mesei de Paște. Acest aperitiv tradițional face deliciul meselor de Paște ale românilor și […]

Citește mai mult

Paste cu pui si sos alb: o alegere perfectă pentru o cină rapidă

19 august 2024

Într-o lume în care ritmul alert al vieții ne lasă adesea puțin timp pentru a ne bucura de mâncăruri gătite acasă, rețetele rapide și gustoase sunt adevărate comori. Pastele cu pui și sos alb reprezintă una dintre aceste comori culinare, oferindu-ne o masă delicioasă și hrănitoare în doar câteva minute.  Această combinație clasică nu numai […]

Citește mai mult

Rețeta de caltaboș de casă: Pas cu pas

28 noiembrie 2022

Principalul motiv pentru care fiecare dintre noi așteptăm cu nerăbdare Sărbătorile de iarnă? Mesele îmbelșugate! În mod tradițional, tăierea porcului înainte de Crăciun este urmată de cele mai variate preparate culinare, preparate care dau un iz aparte momentelor de sărbătoare petrecute alături de cei dragi. În fond, ce ar fi masa de Crăciun fără un […]

Citește mai mult

Ciorbă de perișoare: Pași de preparare

28 noiembrie 2022

Dintre toate rețetele lor tradiționale, românii apreciază cel mai mult ciorbele. Nu e de mirare, așadar, că există câteva rețete consacrate ale acestor preparate în țara noastră, rețete fără de care bucătăria românească este de neconceput; ciorba de burtă, ciorba de văcuță și ciorba de perișoare, alături de alte zemuri aromate se numără cu siguranță […]

Citește mai mult

Cum să prepari shaorma de casă ca un profesionist: Pas cu pas

16 noiembrie 2023

Atunci când vine vorba de preferințele românilor în materie de mâncare, există un preparat care se bucură de o popularitate impresionantă – shaorma. Este imposibil ca atunci când ți se face poftă de o shaorma ca la carte, să nu te așezi într-o coadă lungă de pofticioși, care abia așteaptă să savureze acest preparat cu […]

Citește mai mult