Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Pește la cuptor: idei de rețete simple și gustoase

Nu este deloc un secret faptul că peștele este un aliment sănătos, care aduce o mulțime de beneficii organismului. Consumul de pește de calitate, preparat într-un mod sănătos prezintă avantaje semnificative într-o dietă alimentară echilibrată, prin conținutul redus de grăsimi și cantitatea mare de acizi grași esențiali. Trebuie să recunoaștem că în afară de saramura de pește, nu te-am inspirat cu rețete pe bază de pește pe care să le prepari pentru cei dragi, însă astăzi ne dorim să ne luăm revanșa. 

Tocmai din acest motiv, ți-am pregătit în articolul următor câteva între cele mai gustoase rețete de pește la cuptor, pentru a ne dovedi apetitul pentru preparatele din pește. Am ales pentru rețetele de astăzi pește de calitate, așa cum sunt somonul, dorada și păstrăvul, pentru a ne asigura că vom obține cel mai bun pește la cuptor. Ești gata să prepari și tu un delicios pește la tavă? Iată propunerile noastre pentru un meniu sănătos!

1. Doradă la cuptor cu cartofi dulci

Vom da startul rețetelor de pește la cuptor cu dorada, un pește tipic mediteranean, dar care se găsește adesea și în alte mări. O mare parte din dorada sălbatică de pe piață provine din crescătoriile piscicole din Spania, Grecia sau Turcia. Dacă vei găsi doradă sălbatică, poți încerca de îndată următoarea rețetă de pește la cuptor! 

Ingrediente

Din lista de ingrediente din rândurile de mai jos vei obține 3 porții de doradă la cuptor și majoritatea ingredientelor le poți găsi în supermarketul Profi. Pentru rețeta de doradă la cuptor vei avea nevoie de: 

  • 3 bucăți de doradă sălbatică; 
  • sare grunjoasă, după gust; 
  • 2-3 lingurițe de mix de ierburi mediteraneene; 
  • 3 cartofi dulci din gama Proaspete de la noi
  • 6 căței de usturoi pentru cuptor și 4 căței pentru mujdei; 
  • 3 linguri de ulei de măsline; 
  • 1 lămâie. 

Cum se face acest pește la cuptor?

Deja ai achiziționat peștele și toate ingredientele din noul Profi? Iată cât de simplu poți prepara ceea ce mulți numesc cel mai bun pește la cuptor! Curăță și spală bine bucățile de pește, apoi pregătește o tavă mare de yena, cu capac. Sărează peștele pe interior și exterior, apoi introdu câțiva căței de usturoi în fiecare. Așează peștele în tavă și presară pe deasupra ierburile aromatice și adaugă restul cățeilor de usturoi. 

Curăță cartofii dulci, spală-i și taie-i cubulețe, apoi pune-i și pe ei în tavă, alături de pește. Sărează-i după gust și presară-i cu ierburi mediteraneene. Încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius și introdu tava cu capac pentru 25 de minute la cuptor. În timp ce se gătește peștele la cuptor, poți prepara mujdeiul de usturoi cu sare, ulei de măsline și câțiva stropi de zeamă de lămâie. Scoate apoi tava din cuptor și servește dorada cu cartofi dulci și mujdei, alături de o felie de lămâie. 

Pește la cuptor - preparare

2. Somon la cuptor în crustă de ierburi 

Somonul este considerat cel mai bun pește în alimentație, datorită conținutului mare de vitamine, minerale și acizi grași Omega-3. Fie că-l prepari pe grătar, la cuptor sau îl consumi crud, în sushi, somonul este o alegere inspirată pentru o masă sănătoasă. Descoperă în continuare un delicios pește la cuptor după rețeta cu somon în crustă de ierburi! 

Ingrediente 

Din lista de ingrediente de mai jos vei obține două porții savuroase de somon la cuptor, așa că te sfătuim să dai acum o fugă la cel mai apropiat magazin Profi pentru a achiziționa următoarele: 

  • 2 fileuri de somon; 
  • sare de mare grunjoasă, după gust; 
  • piper, după gust; 
  • 100 g de mix de ierburi „a la provence” cu oregano, tarhon, mentă și altele; 
  • 400 g de păstai de fasole verde. 

Mod de preparare pentru acest pește la cuptor 

Un pește la cuptor simplu de preparat este și somonul în crustă de ierburi, așa că dacă ai deja toate ingredientele la îndemână, hai să dăm startul rețetei de pește la cuptor! Spală bine fileurile de pește, sărează-le pe toate părțile după gust și adaugă piper. Pune apoi ierburile pe o farfurie și tăvălește bine peștele pe ambele părți, până ce formează o crustă groasă. Așează peștele într-o tavă din yena, încinge cuptorul la 250 de grade Celsius și dă tava la cuptor pentru 10-15 minute, cu capac, în așa fel încât peștele să rămână moale în mijloc. 

Între timp spală bine fasolea și pregătește-o la aburi, atât cât să nu-și piardă culoarea verde intensă. Scoate peștele de la cuptor și servește-l alături de fasolea verde gătită la aburi. Vezi cât este de simplu să prepari file de pește la cuptor într-un mod simplu și sănătos? 

File de peste la cuptor

3. Păstrăv la cuptor cu roșii și usturoi 

O altă rețetă de pește la cuptor simplu de preparat este și cea de păstrăv la cuptor cu roșii și usturoi. Putem spune chiar că este greu de găsit o rețetă mai aromată decât acest pește la cuptor cu sos de roșii. Iată cum prepari și tu acest deliciu cu tentă mediteraneană! 

Ingrediente 

Ți-am pregătit în rândurile următoare ingredientele pentru două porții de pește la cuptor, așa că din gama de produse de la Profi va trebui să selectezi următoarele ingrediente: 

  • 2 păstrăvi de dimensiuni medii; 
  • 3-4 căței de usturoi; 
  • 300 ml de suc de roșii
  • 100 ml de vin alb din colecția de vinuri de la Profi
  • 1 lingură de oțet; 
  • 1 lingură de zahăr din gama Proxi
  • 2 linguri de ulei vegetal; 
  • 1 linguriță de chimen; 
  • 1 linguriță de busuioc uscat; 
  • sare și piper, după gust. 

Cum se prepară acest pește la cuptor cu sos de roșii și usturoi?

Acum că ai toate ingredientele la îndemână, iată cum poți prepara un delicios păstrăv la cuptor cu sos de roșii și usturoi! Pentru început vom pregăti peștele: ia peștele, eviscerează-l, curăță-l de măruntaie și de solzi, apoi spală-l bine sub un jet de apă rece și usucă-l cu șervete absorbante de hârtie. Presară sare și piper pe interiorul și exteriorul peștelui, apoi acoperă-l cu o folie alimentară și lasă-l deoparte pentru 15 minute. 

În acest timp poți aprinde cuptorul și îl poți fixa la 180 de grade Celsius. Curăță cățeii de usturoi și feliază-i mărunt, apoi încinge uleiul într-o cratiță, la foc mic și călește usturoiul, fără a-i schimba culoarea. Când usturoiul a devenit auriu, se stinge totul cu vin și se lasă să ajungă din nou la punctul de fierbere. Se adaugă apoi sosul de roșii și se lasă totul să fiarbă pentru 5 minute. Adaugă apoi busuiocul uscat, chimenul, zahărul și oțetul, urmând să potrivești gustul de sare și piper. Ia apoi de pe foc sosul pentru pește la cuptor. 

Așează păstrăvul bine scurs de apă într-un vas termorezistent și toarnă deasupra peștelui sosul de roșii și usturoi. Dă peștele la cuptor pentru 25-30 de minute la 180 de grade Celsius, ținând cont să mai ungi din când în când peștele cu sosul din tavă. Se scoate vasul din cuptor când peștele a căpătat o crustă rumenă, se lasă la răcorit, apoi se servește cu mujdei și mămăligă, în mod tradițional! 

Pește la cuptor cu sos de roșii și usturoi

Dacă nu ți-ai descărcat deja aplicația Profi, noi îți sugerăm să o faci, căci poți avea ocazia să beneficiezi de cele mai bune promoții la ingredientele pentru diferitele rețete de pește la cuptor. Pe care dintre aceste rețete de pește la cuptor te-am convins să o prepari mai întâi? Îți garantăm că toate sunt la fel de savuroase! 

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Cum să faci pui Kung Pao acasă: un deliciu asiatic picant și rapid

23 septembrie 2024

Ești gata să-ți duci papilele gustative într-o călătorie culinară prin Asia? Bucătăria asiatică este o sursă infinită de inspirație pentru cele mai autentice rețete, iar rețeta de noodles cu pui și legume este doar unul dintre aceste delicioase exemple de preparate asiatice. Nu despre noodles cu pui ne dorim să-ți vorbim în continuare, ci despre rețeta de […]

Citește mai mult

Rețete rapide și delicioase cu orez și curry pentru diferite diete

20 noiembrie 2023

Îți plac aromele bucătăriei indiene și rețetele cu orez în egală măsură? Atunci cu siguranță îți poți îmbogăți meniul zilnic cu preparate rapide, sănătoase și gustoase, ce stau la baza unor rețete delicioase cu orez și curry. Știm despre pudra de curry că este un ingredient popular în diverse culturi culinare, iar bucătăria indiană pune […]

Citește mai mult

Ciorbă de lobodă: o rețetă tradițională pas cu pas

16 martie 2023

Noi, cei de la Profi, ne declarăm fani ai tuturor rețetelor de ciorbă. Așa că după ce am pregătit împreună ciorbă de văcuță, rețete simple și gustoase de ciorbă de pui, o ciorbă de perișoare tradițională și o ciorbă de porc ca la mama acasă, astăzi vom continua seria de rețete de ciorbă cu o delicioasă […]

Citește mai mult

Ciorbă de miel: Rețeta pas cu pas

28 martie 2023

Nouă ne plac la nebunie rețetele de ciorbă și probabil ai remarcat deja acest lucru de-a lungul timpului, căci am gătit împreună ciorbă de văcuță, rețete simple și gustoase de ciorbă de pui, tradiționala ciorbă de perișoare, dar și ciorbă de porc cu gust apetisant. În articolul de astăzi, continuăm seria acestor rețete cu o […]

Citește mai mult

Rețeta pas cu pas pentru un pui la ceaun delicios

19 august 2024

Îți plac rețetele cu pui? Adori aromele inconfundabile ale rețetelor cu carne de pui gătite la ceaun, pe foc de lemne? Ei bine, astăzi ne-am gândit să preparăm împreună pui la ceaun, o rețetă tradițională absolut savuroasă. Puiul la ceaun este una dintre acele rețete tradiționale care aduc aminte de gustul mâncărurilor gătite în gospodăriile […]

Citește mai mult

Plăcintă cu urdă și mărar: rețeta perfectă pentru un gust autentic românesc

11 aprilie 2025

Îți dorești să aduci în bucătăria ta un gust autentic românesc, care să-ți amintească de mesele calde de la țară sau de mâinile pricepute ale bunicii? Atunci plăcinta cu urdă și mărar este alegerea perfectă pentru tine! Acest preparat tradițional combină simplitatea ingredientelor cu o aromă bogată, care te va cuceri de la prima îmbucătură.  […]

Citește mai mult

Rețeta perfectă de pachețele de primăvară: delicii crocante cu umpluturi variate

27 martie 2025

Dacă îți dorești o gustare crocantă și plină de savoare, n-ar strica să arunci o privire în cărțile de bucate asiatice. Pe lângă rețeta asiatică de noodles cu pui, s-ar putea să descoperi și pachețelele de primăvară. Aceste delicii asiatice sunt iubite în întreaga lume datorită crustei aurii și umpluturii savuroase, care poate varia în funcție […]

Citește mai mult

Orez cu ciuperci: 3 rețete simple și gustoase

28 noiembrie 2022

Înainte de perioada sărbătorilor, în care ne vom bucura de mese îmbelșugate cu fripturi, piftie și cozonac, majoritatea dintre noi ținem post. Însă acest lucru nu înseamnă că mâncarea din postul Crăciunului trebuie să fie mai puțin gustoasă sau mai săracă în substanțe nutritive. Din contră, există o mulțime de rețete de post de-a dreptul […]

Citește mai mult

Rețeta de caltaboș de casă: Pas cu pas

28 noiembrie 2022

Principalul motiv pentru care fiecare dintre noi așteptăm cu nerăbdare Sărbătorile de iarnă? Mesele îmbelșugate! În mod tradițional, tăierea porcului înainte de Crăciun este urmată de cele mai variate preparate culinare, preparate care dau un iz aparte momentelor de sărbătoare petrecute alături de cei dragi. În fond, ce ar fi masa de Crăciun fără un […]

Citește mai mult

Ardei umpluţi cu orez: O rețetă de post ușor de preparat

22 noiembrie 2022

Ușor, ușor, ne apropiem de postul Crăciunului, așa că nu vedem un moment mai bun de a trece în revistă o rețetă de post cu o savoare fantastică. Este vorba despre rețeta de ardei umpluți cu orez, ciuperci și alte legume delicioase de sezon. Acești ardei umpluți de post sunt extrem de gustoși și de […]

Citește mai mult