Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Scăriță de porc: două rețete de preparate fragede și aromate

Dacă te declari un fan înrăit al cărnii de porc, atunci, în mod cert, una dintre cele mai dragi preparate pentru tine este scărița de porc gătită în fel și chip la cuptor sau pe grătar, în funcție de preferințe. Pentru cei cărora nu le este prea familiar termenul de scăricică de porc, această piesă este formată din coastele şi carnea aferentă acestora, incredibil de fragedă. În fapt, orice carnea aflată în proximitatea oaselor are o frăgezime aparte și o savoare deosebită.

Pe lângă faptul că rețeta de scăriță de porc este una savuroasă și apetisantă, se prepară și foarte ușor, cu un minim de efort. Prepararea marinatei durează câteva minute, iar restul rețetei se rezolva la frigider și apoi la cuptor. Sau la grătar, dacă preferi scărița de porc făcută pe grill. Pentru a-ți putea descrie cel mai bine pasiunea pe care am făcut-o pentru scărița de porc, ți-am pregătit în articolul următor nu una, ci două rețete savuroase, pe care merită să le încerci!

1.Rețetă de scăriță de porc glazurată cu sos barbeque

Tânjești după niște coaste marinate la cuptor, bine rumenite, cu multă carne fragedă care să se desprindă numaidecât de pe os? Aceste delicii sunt binevenite la masă, însă atunci când sunt acoperite cu o glazură dulce-picantă vor deveni și mai irezistibile!p

Ingrediente pentru scăriță la cuptor

Pentru scărița de porc după rețeta cu sos barbeque vei avea nevoie de numeroase condimente care să ofere savoare preparatului tău. Vestea bună este că le vei găsi pe toate disponibile în gama de produse Profi. Iată ce ingrediente trebuie să conțină lista pentru supermarket:

  • 1 bucată de scăriță de porc (coaste de porc);
  • 100 g de zahăr brun;
  • 1 linguriță de boia dulce;
  • 1 linguriță de boia iute;
  • 1 linguriță de piper negru măcinat;
  • 1 linguriță de coriandru măcinat;
  • 1 linguriță de piper cayenne;
  • 1 linguriță de ienibahar;
  • 1 linguriță de pudră de usturoi;
  • 3 lingurițe de sare;
  • 50 ml de ulei de măsline;
  • 150 g de ketchup dulce;
  • 70 g de ketchup iute;
  • 1 lingură de muștar dulce;
  • 1 lingură de sos de soia;
  • 1 lingură de sos barbeque;
  • 120 g de miere.

Mod de preparare pentru scăricică de porc cu sos barbeque

Pentru început, vom pregăti mixul de condimente pentru rețeta de scăriță de porc: adaugă într-un bol zahărul brun, alături de o linguriță de boia dulce, una de boia iute și câte o linguriță de piper negru măcinat, coriandru măcinat, piper cayenne, ienibahar și pudră de usturoi. Se vor include în acest mix și 2-3 lingurițe de sare.

Ulterior, pregătește și scărița de porc, îndepărtându-i membrana alb-argintie de la suprafața acesteia. Șterge cu șervețele de hârtie scărița de porc, apoi unge-o cu ulei de măsline, pentru a ajuta condimentele să adere mai bine pe suprafața cărnii. Pune apoi coastele de porc pe o folie din aluminiu și presară pe deasupra mixul de condimente, cât mai uniform. După finalizarea acestui proces, învelește totul cu folia de aluminiu și dă carnea la rece pentru 2-3 ore, timp în care condimentele o vor aromatiza.

Setează apoi cuptorul la 160 de grade Celsius, toarnă câțiva stropi de ulei pe fiecare parte din coastă, pentru a preveni uscarea excesivă, apoi pune scărița de porc într-o tavă cu grătar și introdu-o la cuptor, timp de circa o oră. Cât timp scărița se gătește la cuptor, vei începe pregătirea glazurii: Amestecă într-o cratiță ketchupul dulce şi cel iute, sosul de soia, muștarul și sosul barbeque, apoi adaugă peste acestea 120 g de miere. Amestecă bine și lasă la foc mic pentru 5 minute din momentul în care sosul a dat în clocot.

După o oră, scoate scărița de porc de la cuptor și aplică pe suprafața acesteia cu o pensulă jumătate din sosul pregătit în prealabil. Bagă scăricica la cuptor pentru 10 minute, la 200 de grade Celsius. Repetă din nou procesul, iar la final vei obține coaste de porc cu glazură lipicioasă și gustoasă.

Scăriță de porc la cuptor

2. Rețetă de scăriță de porc glazurată cu miere și portocale

Cea de-a doua rețetă pe care ți-am pregătit-o este cea de coaste de porc glazurate cu miere și portocale, adică o scăriță în stil asiatic. Ești gata să descoperi cum se prepară cele mai delicioase coaste de porc marinate și glazurate?

Ingrediente pentru scăriță de porc la cuptor

Din ingredientele de mai jos, vei obține circa 3-4 porții de coaste de porc glazurate cu miere și portocale. Dacă la masă se așază mai mulți pofticioși, desigur că poți adapta cantitatea de ingrediente la numărul de persoane pentru care gătești. În noul Profi, vei găsi mare parte dintre ingredientele necesare pentru această rețetă așa că iată de ce ai nevoie:

  • 2 bucăți de scăricică de porc sau coaste de porc;
  • 1 lingură de ulei.

Ingrediente pentru marinată

  • 5 linguri de sos de soia;
  • 1 cățel de usturoi zdrobit, din gama Proaspete de la noi;
  • ½ linguriță de pudră de ghimbir sau o bucățică de ghimbir proaspăt ras;
  • 1 lingură de oțet de orez;
  • 3-4 picături de ulei de semințe de susan.

Ingrediente pentru glazură

  • 2 linguri de miere;
  • 1 lingură de sos de soia;
  • coaja rasă de la o portocală;
  • zeama stoarsă de la o portocală;
  • puțin sos de ardei iute (opțional).

Mod de preparare pentru porc ribs cu glazură de miere și portocale

Deja ți-ai făcut aprovizionarea din cel mai apropiat magazin Profi? Acum, că ai la îndemână bucățile de scăriță de porc sau spare ribs, îndepărtează membrana albicioasă de la suprafață. Apoi, urmează prepararea marinatei: amestecă într-un bol sosul de soia, oțetul de orez, puțin ulei de semințe de susan, usturoiul pisat și pudra de ghimbir.

Adaugă scărița de porc într-o pungă groasă din plastic și toarnă marinata asiatică peste cele două bucăți. Închide ermetic punga și masează bine scăricica de porc, apoi dă totul la frigider pentru cel puțin 24 de ore. După acest timp, scoate coastele de porc din pungă, scurge-le bine de zeamă și unge-le cu puțin ulei. Lasă-le apoi pe masa din bucătărie circa 2 ore, cât să ajungă la temperatura camerei.

Pune apoi scărița de porc într-o tavă de copt și dă la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius pentru circa 30 de minute. După acest timp, întoarce uşor coastele de porc pe partea cealaltă, apoi, mai dă-le la cuptor pentru alte 30 minute, în așa fel încât să se rumenească frumos pe toate părțile. În 60 de minute, vei obține coaste frumos rumenite, cu o carne moale, fragedă și suculentă.

Cât timp se gătește costița de porc la cuptor, este timpul să te ocupi și de glazura lipicioasă cu arome asiatice. Rade coaja unei portocale, pregătește sosul de soia și mierea. Amestecă într-o crăticioară sucul stors de la portocală, coaja rasă a acesteia, sosul de soia și mierea. Pune totul pe foc mic și fierbe glazura pentru 5 minute sau până când se leagă. Dacă ești amator de mâncare picantă, poți adăuga și câteva picături de sos de ardei iute.

Cu ajutorul unei pensule, unge bine scărița de porc la cuptor cu glazura răcită pe toate părțile. Poți servi această delicioasă scăriță de purcel cu o porție apetisantă de cartofi copți cu smântână și cașcaval. Acum, îi poți chema pe toți cei dragi la masă!

Scăriță de porc pe un platou  cu ceapa si rosi coapte

Indiferent ce rețetă aleg, Profi îți oferă cele mai bune promoții la ingredientele tale preferate pentru rețetele de coaste de porc la cuptor și te vei putea convinge de asta, aruncând constant câte o privire prin revistele Profi. Mai mult, dacă ai poftă de coaste la grătar, în gama pentru grătar de la Profi, vei găsi scăriță de porc deja marinată, gata de preparare. Adună-i și tu pe cei din familie în jurul mesei și încântă-i cu cea mai fragedă scăriță de porc servită alături de un pahar de vin bun, din colecția de vinuri Profi!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Osso Buco în bucătăria ta: Cum să prepari rețeta acasă

17 noiembrie 2023

Nu ne săturăm să-ți tot spunem că bucătăria italiană este o sursă infinită de inspirație pentru cele mai bune preparate, apreciate la nivel internațional. Fie că vorbim despre rețete de pizza de inspirație italiană, fie despre savurosul risotto cu ciuperci sau despre celebrele paste carbonara din bucătăria Italiei, toate ne încântă papilele gustative și sunt preparate excelente care pot umple mesele […]

Citește mai mult

Burger de vită făcut în casă: rețete și sfaturi pentru preparare

02 martie 2023

Puține sunt preparatele care ne aduc mai multă bucurie în suflet decât burgerii și pastele. Și cum despre paste ți-am tot vorbit, căci am gătit împreună cele mai delicioase paste carbonara și paste cu ton, astăzi a venit rândul rețetelor de burgeri de casă să fie incluse în meniul pentru masa de prânz sau cină. […]

Citește mai mult

Plăcintă cu spanac și brânză: rețeta pas cu pas

27 martie 2025

Una dintre cele mai îndrăgite rețete din tradiția culinară românească este plăcinta cu spanac și brânză. Aceasta este inspirată de rețeta grecească de spanakopita, o plăcintă din foi subțiri, unse cu unt topit și umplutură generoasă de spanac sotat cu ceapă verde și amestecat cu brânză feta și ouă. Dacă îți place mâncarea de spanac cu usturoi, […]

Citește mai mult

Rețeta pas cu pas pentru un pui la ceaun delicios

19 august 2024

Îți plac rețetele cu pui? Adori aromele inconfundabile ale rețetelor cu carne de pui gătite la ceaun, pe foc de lemne? Ei bine, astăzi ne-am gândit să preparăm împreună pui la ceaun, o rețetă tradițională absolut savuroasă. Puiul la ceaun este una dintre acele rețete tradiționale care aduc aminte de gustul mâncărurilor gătite în gospodăriile […]

Citește mai mult

Cum să prepari o mâncare de linte cu legume, perfectă pentru zilele de post

18 noiembrie 2024

Dacă îți dorești o mâncare delicioasă și sănătoasă în zilele de post, o mâncare de linte cu legume poate fi alegerea ideală. Această rețetă nu doar că îți oferă o masă sățioasă și plină de nutrienți, dar este și ușor de preparat. În plus, lintea este o sursă excelentă de proteine vegetale, ceea ce o […]

Citește mai mult

Paste cu ton: 3 rețete practice și gustoase

16 februarie 2023

Iubim pastele! Și cu siguranță te-am convins deja pentru iubirea pe care o avem față de aceste preparate ale bucătăriei italiene atunci când am gătit împreună cele mai delicioase rețete de paste carbonara. În egală măsură iubim și peștele, așa că astăzi ne-am propus să te impresionăm cu câteva rețete simple și gustoase de paste […]

Citește mai mult

Tocăniță de cartofi: Rețeta delicioasă de post

28 noiembrie 2022

Fie că ai în plan să măreşti lista rețetelor de post cu care deja te-am obișnuit, fie că dorești o garnitură gustoasă pentru chifteluțe, carne la grătar sau cârnați, rețeta de tocăniță de cartofi este una cu adevărat delicioasă. Această rețetă de mâncare de cartofi este una simplă și rapidă şi va intra în “repertoriul […]

Citește mai mult

Ciorbă de varză pentru sezonul rece: Rețetă pentru a-ți încălzi sufletul

17 noiembrie 2023

Când temperaturile scad, nimic nu încălzește mai bine decât o mâncare caldă, preparată în propria bucătărie. Fie că vorbim despre o ciorbă de pui gustoasă sau o ciorbă de văcuță tradițională, fiecare în parte reprezintă un deliciu în zilele reci de sezon. Și mai știm o rețetă de ciorbă care te va încânta în această perioadă: ciorba de varză […]

Citește mai mult

Pui cu smântână: Rețete pe care să le prepari rapid și ușor

16 februarie 2023

Rețete cu pui, simple și delicioase, am tot preparat de-a lungul timpului. Am savurat împreună frigărui de pui, ne-am încălzit cu o ciorbă de pui tradițională, am servit aripioare de pui la cuptor, ne-am bucurat de aromele unor ficăței de pui la tigaie gustoși și am pregătit ostropel de pui după rețeta tradițională. În articolul […]

Citește mai mult

Cum să prepari un stufat de porc perfect: rețeta clasică cu mămăliguță

19 decembrie 2024

Ești în căutarea unei rețete tradiționale, savuroase și pline de arome românești? Atunci trebuie să încerci stufatul de porc! Dacă în perioada Paștelui ne-am delectat cu deliciosul stufat de miel, în timpul sărbătorilor de iarnă se potrivește de minune stufatul din carne de porc.  Această mâncare clasică, pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, […]

Citește mai mult