Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Ghiveci de legume cu orez: O rețetă simplă și gustoasă

Fie că este anotimpul cald, fie că este vremea postului, ghiveciul de legume cu orez după rețeta sârbească este un adevărat deliciu culinar. Dacă te întrebi ce este ghiveciul de legume, află că acesta este, în fapt, o tocană de legume bogată în vitamine și nutrienți ce poate fi servită ca atare, sau drept garnitură alături de diferite preparate pe bază de carne sau de post.

Însă pentru că se apropie postul Crăciunului, îți vom prezenta în articolul de astăzi rețeta de ghiveci de legume cu orez, servit ca fel principal de mâncare de post. Dacă și pe tine te încântă gustul unei tocănițe cu usturoi, ceapă, ardei, dovlecei, vinete, fasole păstăi, roșii și orez, descoperă că toate aceste legume și zarzavaturi gustoase își dau întâlnire într-un fel de mâncare modest, dar cu gust divin.

Citește în continuare pentru a descoperi cum se prepară cel mai gustos ghiveci de legume cu orez, după rețeta tradițională sârbească. Este un fel de pilaf sârbesc, dacă vrei, de-a dreptul savuros și potrivit pentru perioada postului. Încearcă și tu rețeta!

Ingrediente pentru ghiveci de legume cu orez

În rândurile de mai jos, îți vom oferi cantitățile pentru 4-5 porții de ghiveci de legume cu orez; poți adapta cantitățile de ingrediente în funcție de numărul celor care se vor bucura de aromele acestui preparat tradițional sârbesc. Dacă te îndrepți spre supermarket, iată ce ai nevoie:

  • 150 g de ceapă albă;
  • 2-3 căței de usturoi;
  • 50 ml de ulei de floarea soarelui;
  • 50 g de orez cu bob lung;
  • 100 g de zarzavat (morcovi, rădăcină de pătrunjel, păstârnac, țelină) dat pe răzătoarea mare;
  • 200 g de ardei gras (de preferat un mix de ardei kapia și ardei albi de grădină);
  • 100 g de vinete tocate cubulețe;
  • 100 g de păstăi de fasole;
  • 100 g de dovlecei tocați cubulețe;
  • 150 g de roșii tocate bucăți;
  • 150 ml de suc de roșii;
  • sare și piper negru măcinat;
  • puțin ardei iute (opțional).

Toate ingredientele pentru cea mai bună tocană de legume cu orez pot fi găsite în cel mai apropiat magazin Profi. Mai mult, gama Proaspete de la noi te așteaptă cu legume românești fresh gata să aducă savori nebănuite ghiveciului tău. De asemenea, gama Proxi te așteaptă cu ulei și orez de calitate, iar printre produsele Profi, vei regăsi și restul ingredientelor necesare pentru o rețeta sârbească de ghiveci de legume.

persoana toaca legume

Cum se prepară ghiveciul de legume după rețeta sârbească

Reține că toate cantitățile menționate mai sus se referă la legumele lipsite de coji sau cotoare, și nu întregi. Așa că dacă deja ai la îndemână uleiul, orezul, legumele, zarzavaturile, sucul de roșii și condimentele, nu mai rămâne decât să începi.

Pregătirea legumelor și zarzavaturilor pentru ghiveci

Spală bine legumele și zarzavaturile (morcovi, rădăcină de pătrunjel, păstârnac, țelină), apoi curăță-le de coajă.

Taie legumele în bucăți potrivite: ceapa se va toca solzișori, usturoiul felii, ardeii în felii de 1 cm grosime, păstăile de fasole în bucățele mici, dovleceii și vinetele în cuburi mari și zarzavatul se va da pe răzătoarea mare. Ulterior, pune cubulețele de vânătă și dovlecel cu un praf de sare și pune-le într-o strecurătoare.

Cum se gătește ghiveciul de legume?

Alege o cratiță antiaderentă, apoi toarnă în ea uleiul și pune la călit ceapa și usturoiul tocate anterior. Adaugă un praf de sare și acoperă cratița cu un capac. Lasă legumele la foc mediu spre mic, timp de 5 minute, până când se înmoaie și devin sticloase.

Adaugă apoi în cratiță zarzavaturile rădăcinoase: morcovii, țelina, pătrunjelul și păstârnacul. Amestecă-le cu usturoiul şi ceapa călite, acoperă-le cu un capac și lasă-le să se înăbușe timp de 10 minute. Între timp, mai poți amesteca din când în când pentru a nu se prinde de tigaie.

Adaugă apoi în tocana de legume și ardeii kapia, alături de cei albi, tăiați felii. Dacă vrei un ghiveci mai picant, acesta este momentul în care poți adăuga și câteva felii de ardei iute. Pune din nou capacul și continuă gătirea la foc mediu, pentru 5 minute.

În continuarea, pune cuburile de dovlecei și de vinete, stoarse ușor în palme, și păstăile de fasole. Amestecă totul în mod delicat cu o spatulă și toarnă imediat și sucul de roșii în cratiță, urmat de cubulețele de roșii. Așază capacul pe întredeschis și lasă ghiveciul de legume să fiarbă pentru alte 5-7 minute. Stinge apoi focul și asezonează totul cu sare și cu piper proaspăt măcinat.

Când se adaugă orezul în ghiveciul cu legume?

Orezul se fierbe separat în apă cu sare și se va adăuga la final în această mâncare tradițională sârbească. Prin urmare, cât timp fierbe ghiveciul de legume, spală bine în câteva ape orezul, apoi transferă-l într-o crăticioară și adaugă aproximativ 200 ml de apă rece peste el. Pune și un praf de sare și fierbe orezul 20 de minute, până ce a absorbit toată apa. Dacă este nevoie, mai poți completa cu apă.

Când ghiveciul de legume este gătit suficient, răstoarnă și orezul fiert peste ghiveci și amestecă totul în mod delicat. Acum, rețeta de ghiveci de legume cu orez este gata să fie savurată și poate intra în categoria celor mai gustoase preparate de post. Ai văzut cât este de simplu să gătești ghiveciul cu orez?

tigaie cu ghiveci de legume

Sfaturi pentru un ghiveci de legume cu orez savuros

Acum, la final de rețetă, avem pentru tine și câteva sfaturi de gătire, pentru un orez sârbesc cu legume de excepție:

  • Ordinea în care vor fi așezate legumele și zarzavaturile în cratiță va fi determinată de timpii lor de gătire. În mod evident, se vor adăuga în cratiță rădăcinoasele, care au nevoie de aproximativ 20 de minute de gătire, apoi ardeii, iar la final legumele fragede, precum fasolea, dovleceii și vinetele, dar și roșiile, împreună cu sucul de roșii. În caz contrar, vei obține un adevărat terci.
  • Reține faptul că păstăile de fasole trebuie să rămână ușor crocante, al dente, la finalul rețetei.
  • Nu este nevoie să adaugi alte condimente în acest ghiveci de legume, în afara de sare și piper. Nu trebuie cimbru, dafin sau alte ierburi aromatice, fiindcă simplitatea este cheia unei rețete delicioase în acest caz.
  • Nu există o componentă fixă a acestui ghiveci, prin urmare atât varietatea de legume, cât și proporțiile țin de preferințele personale. De pildă, poți lăsa deoparte vinetele sau dovleceii și poți folosi mai multă fasole sau ceapă. În fond, ceapa și usturoiul reprezintă baza acestui ghiveci sârbesc și îl fac extrem de delicios.
  • Alege întotdeauna legume de calitate, de preferat autentice românești, așa cum vei găsi în gama de produse de la Profi. Legumele sunt baza acestei rețete, așa că noul Profi îţi oferă tot ce ai nevoie pentru arome perfecte în mâncărurile tale preferate.
ghiveci cu legume pe o farfurie

Nu-i așa că am reușit să-ți facem poftă de ghiveci de legume cu orez? Inspiră-te și tu din rețeta sârbească de ghiveci prezentată în acest articol și descarcă-ți de îndată aplicația Profi pentru a beneficia săptămânal de cele mai bune oferte și promoții pentru ingredientele tale preferate.

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Rețeta detaliată pentru șnițele din piept de pui pane

20 noiembrie 2023

Carnea de pui a reprezentat întotdeauna pentru noi un ingredient preferat în ceea ce privește meniurile delicioase pentru masa de prânz. Și pentru că iubim pieptul de pui la nebunie, dat fiind numărul redus de calorii al puiului, dar și modalităților simple de preparare, am tot gătit de-a lungul timpului pieptul de pui în fel și […]

Citește mai mult

Pulpe de curcan la cuptor: rețeta care va deveni tradiție în familia ta

11 iulie 2024

Nu știm despre tine însă noi suntem fani ai rețetelor pregătite la cuptor, mai ales dacă acestea au la bază bucăți delicioase de carne. Nu demult am pregătit pulpe de pui la cuptor cu arome mediteraneene. Ei bine, astăzi ne dorim să adăugăm la blogul de rețete un alt deliciu culinar: pulpe de curcan la cuptor apetisante. […]

Citește mai mult

Pui Tikka Masala: rețeta originală și secrete pentru a reda aromele autentice

09 aprilie 2024

Gustul autentic al Indiei este apreciat de mulți gurmanzi din întreaga lume, iar bucătăria indiană este un izvor nesecat de arome, așa cum ne demonstrează de fiecare dată. Dacă și tu cochetezi cu bucătăria indiană, atunci trebuie să faci cunoștință cu puiul Tikka Masala, una dintre cele mai îndrăgite și recunoscute mâncăruri din bucătăria indiană. […]

Citește mai mult

Drob de miel: o rețetă tradițională pe care să o pregătești pentru masa de Paște

28 martie 2023

Așa cum știm cu toții, Sărbătorile Pascale sunt de neconceput fără preparatele tradiționale din carne de miel, fără pască cu împletituri din aluat, ouă roșii și cozonac. Pe lângă friptura de miel la cuptor, drobul de miel este de departe vedeta mesei de Paște. Acest aperitiv tradițional face deliciul meselor de Paște ale românilor și […]

Citește mai mult

Cum să prepari o mâncare de linte cu legume, perfectă pentru zilele de post

18 noiembrie 2024

Dacă îți dorești o mâncare delicioasă și sănătoasă în zilele de post, o mâncare de linte cu legume poate fi alegerea ideală. Această rețetă nu doar că îți oferă o masă sățioasă și plină de nutrienți, dar este și ușor de preparat. În plus, lintea este o sursă excelentă de proteine vegetale, ceea ce o […]

Citește mai mult

Pește la cuptor: idei de rețete simple și gustoase

16 martie 2023

Nu este deloc un secret faptul că peștele este un aliment sănătos, care aduce o mulțime de beneficii organismului. Consumul de pește de calitate, preparat într-un mod sănătos prezintă avantaje semnificative într-o dietă alimentară echilibrată, prin conținutul redus de grăsimi și cantitatea mare de acizi grași esențiali. Trebuie să recunoaștem că în afară de saramura de […]

Citește mai mult

Rețeta tradițională de fasole cu ciolan scăzută: pas cu pas pentru un preparat savuros

11 noiembrie 2024

Ești în căutare de inspirație culinară și vrei să te bucuri de sezonul de toamnă cu mâncăruri nutritive și sățioase? Atunci îți propunem un deliciu al bucătăriei românești: fasolea cu ciolan scăzută. Aceasta este o rețetă autentică românească, plină de arome, care aduce acel gust nostalgic al preparatelor de casă.  Pregătită corect, aceasta devine o […]

Citește mai mult

Ciorbă de miel: Rețeta pas cu pas

28 martie 2023

Nouă ne plac la nebunie rețetele de ciorbă și probabil ai remarcat deja acest lucru de-a lungul timpului, căci am gătit împreună ciorbă de văcuță, rețete simple și gustoase de ciorbă de pui, tradiționala ciorbă de perișoare, dar și ciorbă de porc cu gust apetisant. În articolul de astăzi, continuăm seria acestor rețete cu o […]

Citește mai mult

Paste carbonara: top 3 rețete simple și gustoase

18 ianuarie 2023

Nu știm cum se face că, deși iubim la nebunie bucătăria italiană, nu am reușit să te surprindem până acum decât cu câteva rețete de pizza, atât de iubite de italieni, dar și de către noi, românii. Așa că ne dorim să ne revanșăm astăzi cu unele dintre cele mai populare și mai îndrăgite rețete […]

Citește mai mult

Păstrăv la cuptor: Rețeta pas cu pas pentru o cină ușoară

03 iulie 2023

Dacă ești în căutarea unei rețete delicioase și ușor de preparat pentru o cină sănătoasă, păstrăvul la cuptor este alegerea perfectă! Află din rândurile de mai jos câteva sfaturi practice pentru alegerea celor mai buni păstrăvi, precum și metode de pregătire și asezonare corecte pentru a obține un gust desăvârșit. Articolul nostru îți oferă și o […]

Citește mai mult