Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Mușchiuleț de porc la cuptor: 5 secrete pentru a obține o friptură fragedă

Nu știm care sunt preferințele tale în materie de carne, dar nouă ne place tare mult carnea de porc. Nu degeaba am gătit împreună de-a lungul timpului cele mai diverse rețete pe bază de carne de porc: de la scăriță de porc și ceafă de porc, până la tochitură de purcel și ciorbă de porc apetisantă. Se poate spune, așadar, că am dezvoltat o pasiune pentru prepararea cărnii de porc în moduri absolut savuroase, așa că vom continua cu aceste rețete și îți vom propune astăzi mușchiuleț de porc la cuptor.

Și nu orice rețetă, ci una în care îți vom dezvălui toate secretele de preparare ale unui mușchi de porc la cuptor. Și spunem asta pentru că mușchiulețul de porc este o carne foarte slabă și sensibil de gătit. Cu alte cuvinte, dacă nu te pricepi să-l gătești, vei avea toate șansele să transformi o bucățică fragedă de porc într-una ațoasă și lipsită de gust. Cea mai corectă modalitate este aceea de a învăța să gătești mușchiulețul de porc fără a-i distruge calitățile. Și asta te vom ajuta să faci în rândurile următoare, așa că iată cum poți prepara și tu un mușchi de porc la cuptor, fraged și aromat!

Ingrediente pentru mușchiuleț de porc la cuptor

Din lista de ingrediente pe care urmează să ți-o prezentăm în rândurile următoare, vei obține aproximativ patru porții de mușchiuleț de porc la cuptor. Vestea bună este că le vei găsi pe toate în gama de produse de la Profi, așa că te poți îndrepta deja spre cel mai apropiat magazin Profi pentru cumpărături. Pentru un mușchi de porc după rețeta clasică, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

Cum prepari mușchiuleț de porc după rețeta clasică

Ai fost deja la supermarket și ai cumpărat toate ingredientele de care ai nevoie pentru prepararea acestei rețete cu mușchi de porc? Atunci, în mod cert, te-ai pregătit să dăm startul cele mai gustoase rețete de mușchiuleț de porc la cuptor. Descoperă în continuare etapele de preparare ale unui mușchiuleț fraged la cuptor!

Pregătirea mușchiului de porc

La fel ca orice alt tip de carne ce urmează a fi preparată la cuptor, mușchiul de porc se va scoate din frigider cu minim o oră înainte de a da startul rețetei pentru a ajunge la temperatura camerei. Apoi, cu un cuțit ascuțit, se vor îndepărta membranele albe de la suprafața cărnii de porc. Acum că mușchiul de porc este pregătit pentru gătire, să continuăm cu prepararea acestuia!

Rumenirea mușchiulețului de porc

Pornește cuptorul și setează-l la 190 de grade Celsius, neventilat, sau la 180 de grade Celsius, cu ventilație. Între timp, condimentează bine mușchiul cu sare și cu piper pe întreaga suprafață. Încinge apoi o tigaie la foc iute, adaugă uleiul, lasă-l să se încingă și adaugă carnea de porc în tigaie. Rumenește rapid mușchiulețul de porc la tigaie, timp de câteva minute, pe toate părțile.

Gătirea mușchiulețului de porc la cuptor

Odată ce mușchiulețul de porc a fost bine rumenit, dă tigaia în care a fost rumenit la cuptor. Dacă tigaia are mânere din plastic, pune mușchiul de porc într-o tavă de cuptor, având grijă să scurgi peste acesta și lichidul format în timpul rumenirii în tigaie. Pentru gramajul ales de noi (800 de grame), mușchiulețul va sta la cuptor aproximativ 20 de minute sau până acesta ajunge la gradul de gătire dorit.

Odihnirea cărnii de porc la cuptor

După ce a fost gătit suficient, scoate mușchiulețul de porc din cuptor și lasă-l în tavă să se odihnească, timp de 10 minute. Opțional, poți adăuga peste mușchiul de porc și 30 de grame de unt, în bucățele mici, alături de 1-2 căței de usturoi zdrobiți, rămurele de cimbru și alte condimente. Apoi, va putea fi servit cu poftă!

muschiulet de porc cu cartofi la cuptor

Servirea acestui preparat din carne de porc la cuptor

După ce s-a odihnit, taie mușchiulețul de porc în felii grosuțe și servește-l cald, alături de garnitura preferată și o salată la alegere. De pildă, poți servi mușchiuleț de porc la cuptor cu legume sau poți savura mușchiul de porc la cuptor cu un sos pentru friptură, în funcție de preferințele tale culinare. Desigur, nu ai cum să spui nu nici la o garnitură din piure de cartofi, alături de o delicioasă salată de ardei copți.

Opțiunile de servire ale acestui deliciu culinar sunt numeroase și țin de gusturile tale și de inspirația de moment. Încearcă mușchiul file de porc și cu o porție de cartofi la cuptor, alături de gogoșari în oțet, preparați în casă.

Aromele vor fi extraordinare!

5 secrete pentru un mușchi de porc fraged

Așa cum am promis anterior, îți vom enumera în rândurile următoare și secretele de preparare ale mușchiulețului de porc la cuptor. Pe multe dintre acestea le poți deduce din etapele de preparare mai sus menționate, însă mai există câteva detalii care vor face diferența în rezultatul final al rețetei. Iată ce secrete de preparare trebuie să cunoști:

1. Lasă întotdeauna carnea să ajungă la temperatura camerei

Așa cum am menționat și în rândurile anterioare, mușchiul de porc trebuie să fie scos din frigider înainte cu o oră de a fi gătit la cuptor, așa cum se întâmplă și în cazul oricărui alt tip de carne ce urmează a fi friptă.

2. Îndepărtează membrana albă de la suprafața mușchiului

Cu ajutorul unui cuțit ascuțit, va trebui să îndepărtezi membranele albe și dure de la suprafața cărnii. Dacă nu vei îndepărta țesutul conjunctiv, mușchiulețul de porc riscă să se deformeze în timpul gătirii. Mai mult decât atât, membranele sunt destul de greu masticabile și au o textură ușor neplăcută. Cu toate acestea, ai grijă să nu pătrunzi în carne și să elimini doar ceea ce nu dorești.

3. Pune accent pe procesul de rumenire a cărnii

Procesul de rumenire a mușchiulețului de porc la tigaie nu este unul opțional. Acesta este important și pentru gătirea acestei cărni de porc, dar și pentru gust. Crusta care se formează la suprafața alimentelor rumenite este consecința unor transformări ale proteinelor, atunci când sunt expuse la temperaturi înalte. Prin urmare, acestea dezvoltă proprietăți gustative deosebite și oferă aromă preparatului final.

4. Gătește mușchiulețul de porc la temperatura potrivită

Am menționat la prepararea rețetei de mușchiuleț de porc la cuptor temperatura optimă la care poți găti această carne. Acum, mai există un artificiu la care poți apela pentru a te asigura că mușchiul de porc este gata de a fi servit: măsurarea temperaturii interne cu un termometru cu citire instantanee. Dacă mușchiulețul de porc a ajuns la temperatura internă de 62 de grade Celsius, înseamnă că este perfect gătit. Ține cont de faptul că mușchiul de porc este o carne slabă care nu are grăsime pentru a-l menține suculent, așa că nu trebuie gătit în exces.

5. Lasă mușchiul de porc să se odihnească

Odihna cărnii este esențială pentru un preparat final excepțional. Așadar, lasă întotdeauna mușchiul de porc să se odihnească pentru 10 minute, odată scos de la cuptor. În timpul acestei perioade de odihnă, poți să întorci mușchiulețul de câteva ori și să-l stropești din când în când cu sosul aromat format din unt, cimbru și usturoi.

muschiulet de porc

Și…mai avem un secret pentru tine, dacă-l putem numi așa: descarcă-ți aplicația Profi, pentru a beneficia de cele mai bune promoții la ingredientele pentru rețeta de mușchiuleț de porc la cuptor. Alege și un vin excepțional din colecția de vinuri de la Profi, de preferat unul sec, roșu, care să se potrivească de minune cu ceea ce vă așteaptă în farfurii!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Fasole cu cârnați

15 noiembrie 2023

Ingrediente: Într-o cratiță încăpătoare puneți la încins o lingură de ulei. Între timp, tăiați cârnații rondele și adăugați-i în cratiță pentru a se rumeni. Tocați cepele mărunt și adăugați-le peste cârnați alături de sare pentru a se căli. Între timp tocați și morcovii cubulețe mici și amestecați-i cu celelalte ingredient. După 5 minute, când legumele […]

Citește mai mult

Rețeta tradițională de tocinei: pași simpli pentru un deliciu autentic

23 septembrie 2024

Dacă ești în căutarea unui preparat tradițional românesc, simplu de pregătit și extrem de gustos, atunci trebuie neapărat să încerci rețeta de tocinei. Aceste mici bucăți de răsfăț culinar, crocante la exterior și moi la interior, sunt o rețetă pe care bunicile noastre o preparau des, mai ales în sezonul rece.  Cu toate că sunt […]

Citește mai mult

Ciorbă de sfeclă roșie: o rețetă tradițională și plină de savoare

27 martie 2024

Suntem siguri că nu de puține ori simți nevoia unei ciorbe de post gustoasă și plină de nutrienți. Tocmai de aceea, ți-am oferit de-a lungul timpului pe blogul Profi cele mai delicioase rețete de ciorbă, pline de savoare și prospețime. Ciorba de lobodă, de pildă, este una dintre acele rețete reconfortante de ciorbă pe care le […]

Citește mai mult

Pește la cuptor: idei de rețete simple și gustoase

16 martie 2023

Nu este deloc un secret faptul că peștele este un aliment sănătos, care aduce o mulțime de beneficii organismului. Consumul de pește de calitate, preparat într-un mod sănătos prezintă avantaje semnificative într-o dietă alimentară echilibrată, prin conținutul redus de grăsimi și cantitatea mare de acizi grași esențiali. Trebuie să recunoaștem că în afară de saramura de […]

Citește mai mult

Rețeta tradițională de tochitură de purcel cu mămăligă

07 decembrie 2022

Dacă ar fi să facem un top al celor mai gustoase și mai populare preparate tradiționale românești, atunci cu siguranță tochitura de purcel cu mămăligă s-ar regăsi printre ele. Fiecare regiune a țării are câte o variantă de preparare a rețetei tradiționale de tochitură de porc și toate sunt la fel de gustoase. Tochitura este […]

Citește mai mult

5 cele mai bune garnituri pentru un grătar

19 august 2024

Grătarul este o activitate de vară îndrăgită, ce aduce împreună familia și prietenii pentru a se bucura de mâncare delicioasă și companie bună. Prepararea cărnii la grătar este, desigur, vedeta spectacolului, dar garniturile care însoțesc aceste preparate sunt la fel de importante pentru a crea o masă echilibrată și savuroasă.  Dacă duci lipsă de inspirație […]

Citește mai mult

Porchetta: rețeta italiană de friptură din carne de porc umplută cu ierburi aromate

27 martie 2024

Te pasionează gastronomia italiană și ești dornic să-ți îmbogățești cunoștințele culinare? Ei bine, astăzi îți vom face cunoștință cu rețeta de porchetta, o delicioasă specialitate culinară italiană. Această friptură din carne de porc, aromată intens cu ierburi și condimente, este un festin pentru papilele gustative și o bucurie pentru orice iubitor al mâncărurilor cu carne […]

Citește mai mult

Rețeta de ciorbă de burtă: O delicioasă tradiție românească

03 august 2023

Este imposibil să fii pasionat de bucătăria tradițională românească și să nu fi încercat până acum cele mai gustoase și autentice rețete de ciorbă. Fie că vorbim despre tradiționala ciorbă de perișoare, ciorba de porc sau ciorba de văcuță, există ceva magic în aceste preparate, care-i adună pe toți cei dragi la mesele în familie. Exact […]

Citește mai mult

Vinete pane perfecte: Sfaturi și trucuri pentru o crustă crocantă și rumenă

27 iulie 2023

Dacă este un lucru care ne face o mare plăcere, acela este că legumele de sezon ne oferă baza perfectă pentru cele mai simple și delicioase rețete. Din această categorie de legume fac parte și vinetele, pe care tare mult ne mai place să le gătim și să le savurăm în cele mai gustoase rețete. […]

Citește mai mult

Rețeta pas cu pas pentru un pui la ceaun delicios

19 august 2024

Îți plac rețetele cu pui? Adori aromele inconfundabile ale rețetelor cu carne de pui gătite la ceaun, pe foc de lemne? Ei bine, astăzi ne-am gândit să preparăm împreună pui la ceaun, o rețetă tradițională absolut savuroasă. Puiul la ceaun este una dintre acele rețete tradiționale care aduc aminte de gustul mâncărurilor gătite în gospodăriile […]

Citește mai mult