Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Paste cu ton: 3 rețete practice și gustoase

Iubim pastele! Și cu siguranță te-am convins deja pentru iubirea pe care o avem față de aceste preparate ale bucătăriei italiene atunci când am gătit împreună cele mai delicioase rețete de paste carbonara. În egală măsură iubim și peștele, așa că astăzi ne-am propus să te impresionăm cu câteva rețete simple și gustoase de paste cu ton, o combinație minunată pentru momentele în care ai puțin timp la dispoziție și îți dorești să mănânci ceva bun.

Pastele cu ton sunt extrem de simplu de preparat, necesită ingrediente puține și sunt masa perfectă atunci când nu ai timp la dispoziție pentru a găti rețete complexe. Dacă și tu adori pastele, atunci suntem convinși că ți-am captat atenția, așa că îți vom propune în rândurile următoare câteva moduri savuroase în care poți găti paste cu ton pentru întreaga familie. Iată cele mai delicioase trei rețete de paste cu ton!

1. Rețetă de paste cu ton și sos alb

Dăm startul rețetelor de paste cu ton cu rețeta de paste cu ton și sos alb delicios de smântână. Pastele cu ton și smântână pot fi preparate destul de repede, pentru această rețetă folosindu-se, de regulă, tonul la conservă. Deși timpul de preparare al acestei rețete de paste este unul scurt, cu siguranță toți cei dragi vor aprecia delicatețea sa. Iată cum prepari și tu paste cu ton și sos alb!

Ingrediente

Din ingredientele prezentate mai jos vei obține porții pentru 4 persoane, așa că te sfătuim să te îndrepți chiar acum spre cel mai apropiat magazin Profi și să adaugi pe lista de cumpărături ingrediente precum:

  • 380 g de spaghete din gama Proxi;
  • 1 ceapă medie din gama Proaspete de la noi;
  • Ulei de măsline;
  • 200 ml de smântână pentru gătit;
  • 160 g de ton în conservă;
  • sare și piper, după gust.

Cum se fac pastele cu ton și sos alb?

Ai toate ingredientele la îndemână? Atunci hai să gătim împreună spaghete cu ton și sos alb! Pentru început, alege o oală largă și umple-o cu apă. Pune oala pe foc, iar când apa ajunge în punctul de fierbere, adaugă sare și spaghetele. Fierbe spaghetele conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

Cât timp fierb pastele, poți începe prepararea sosului. Alege o tigaie antiaderentă și pune-o pe aragaz la foc mic. Adaugă un strop de ulei de măsline, apoi pune în tigaie ceapa tăiată mărunt. Cât timp se călește ceapa, deschide cutiile cu ton și îndepărtează uleiul. Când ceapa a devenit aurie, adaugă în tigaie și tonul. Lasă peștele să se gătească pentru 2 minute, apoi adaugă smântâna de gătit.

Lasă totul pe foc încă 4-5 minute, acoperind tigaia și amestecând constant. Când ingredientele s-au gătit, închide flacăra și lasă compoziția să se odihnească. Cu 2 minute înainte ca pastele să fie gata, pune din nou tigaia pe foc, apoi scoate pastele din apă, lasă-le la scurs, apoi pune-le direct în tigaia cu sos și amestecă ușor timp de 1-2 minute. Oprește focul și servește cu poftă cele mai bune spaghete cu ton!

paste cu ton si sos alb

2. Rețetă de paste cu ton și pesto

Vom găti în continuare o altă rețetă de paste cu ton absolut delicioasă și anume pastele cu ton și pesto. Pentru această rețetă vom folosi penne, însă poți opta pentru cele mai diverse tipuri de paste, căci rezultatul va fi la fel de savuros. Iată cum poți prepara și tu paste cu ton după rețeta cu pesto!

Ingrediente

Din ingredientele prezentate mai jos vei obține circa 4 porții de paste cu ton și pesto. Iată ce trebuie să treci pe lista de cumpărături de la supermarket pentru cea mai bună rețetă de paste cu ton și pesto:

  • 400 g de penne sau orice alt tip de paste;
  • 180 g de ton din conservă.

Pentru sosul pesto

  • 150 g de busuioc proaspăt;
  • 3 linguri de semințe de pin;
  • 80 g de brânză rasă;
  • 2 căței de usturoi;
  • 150 ml de ulei de măsline;
  • 1 praf de sare.

Mod de preparare al acestei rețete de paste

Pentru început, pune pe foc o oală mare cu apă sărată, peste care vei adăuga pastele în momentul în care apa va da în clocot. Fierbe pastele conform indicațiilor de pe ambalaj, căci în funcție de pastele alese, timpul de fierbere poate varia. Cât timp fierb pastele, te poți ocupa de sosul pesto.

Spală cu grijă busuiocul sub jetul de apă, apoi usucă-le bine. După ce s-au uscat, pune-le într-un blender și adaugă sarea, usturoiul și uleiul de măsline. Mixează-le bine, până când obții un amestec omogen și busuiocul este tocat mărunt. La final adaugă brânza și semințele de pin, continuând să amesteci până când sosul pesto ajunge la consistența dorită.

Când pastele sunt fierte, pune-le la scurs într-o sită și lasă-le timp de 1 minut. Răstoarnă apoi pastele într-un bol larg, adaugă peste aceste sosul de pesto și presară și bucățile de ton, bine scurs de ulei. Adaugă apoi un praf de sare și amestecă toate ingredientele, urmând a servi pennele cu pesto în farfurii adânci, decorate cu frunze de busuioc și semințe de pin. Această rețetă de paste cu ton și aromă de usturoi va fi un deliciu!

paste cu ton si busuioc

3. Rețetă de paste cu ton și sos de roșii

Pastele cu ton și roșii sunt un fel de mâncare simplu și gustos, adorată de cei care vor să gătească acasă ceva simplu, rapid și delicios. Pentru rețeta următoare noi am folosit tagliatele în combinație cu ton, însă poți savura tonul cu paste alese în funcție de preferințe. Iată cum poți găti și tu paste cu ton și sos de roșii!

Ingrediente

Noul Profi te așteaptă cu cele mai bune ingrediente pentru rețeta de paste cu ton și roșii, așa că iată ce trebuie să alegi din gama de produse de la Profi pentru 2 porții de tagliatele cu ton și sos de roșii:

  • 160 g de tagliatele sau alte tipuri de paste;
  • 120 g de ton scurs de ulei;
  • 1 ceapă medie;
  • 2 linguri de ulei de ton;
  • 200 g de pastă de roșii din gama Grădina Bunicii;
  • ardei iute (opțional);
  • pătrunjel tocat (opțional);
  • sare și piper, după gust.

Cum se fac tagliatelele cu ton și roșii?

Pentru început, pune la fiert pastele alese într-o oală cu apă și sare, conform indicațiilor de pe ambalaj. Cât timp sunt pastele la fiert, scurge bine tonul de uleiul din conservă. Pune două linguri din acest ulei într-o tigaie, apoi adaugă peste acesta ceapa tocată mărunt, alături de ardeiul iute (dacă folosești) și bucățile de ton. Amestecă bine ingredientele și lasă-le să se gătească pentru 5 minute. Adaugă apoi în tigaie pasta de roșii și lasă totul să se gătească pentru alte 10-15 minute, adăugând și puțină apă, dacă este necesar.

Când totul este aproape gătit, asezonează după gust cu sare și piper. După ce pastele au fiert bine, scurge-le de apă și adaugă-le peste sosul de roșii din tigaie, pentru a le găti împreună, cât să se întrepătrundă aromele. La final transferă pastele în farfurii, presărată pătrunjel verde tocat mărunt și pastele tale cu ton sunt gata!

paste cu ton si rosii

Alege și tu una dintre rețetele de paste cu ton prezentate mai sus și surprinde-i pe cei dragi cu o cină delicioasă în stil italienesc! De asemenea, îți sugerăm să-ți descarci aplicația Profi, căci acolo te așteaptă cele mai bune promoții la ingredientele tale preferate pentru rețetele de paste și nu numai. Așa că merită să profiți de ocazie și să lași Profi să fie ajutorul de bucătar de care aveai nevoie pentru rețetele tale!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Rețete de sarmale: 3 rețete tradiționale românești

22 noiembrie 2022

Sarmalele sunt, poate, cele mai apreciate mâncăruri tradiționale românești și sunt puțini aceia care ar refuza o porție de sarmale gustoase, cu smântână și o mămăliguță alături. Deși rețetele de sarmale sunt considerate tradiționale în țara noastră, aceste preparate își au rădăcinile în Imperiul Otoman, mai cu seamă că termenul de „sarma” provine din turcescul […]

Citește mai mult

Ciorbă de pui: 3 rețete simple și gustoase

28 noiembrie 2022

Dacă ar fi să enumeri câteva rețete care să-ți amintească de copilărie, cu siguranță, ciorba de pui se numără printre ele. Fie că vorbim despre ciorba de pui cu legume, fie că ne gândim la ciorba de pui tradițională cu tăieței, rețetele de ciorbe sunt potrivite indiferent de anotimp, la prânz sau la cină și […]

Citește mai mult

Orez cu ciuperci: 3 rețete simple și gustoase

28 noiembrie 2022

Înainte de perioada sărbătorilor, în care ne vom bucura de mese îmbelșugate cu fripturi, piftie și cozonac, majoritatea dintre noi ținem post. Însă acest lucru nu înseamnă că mâncarea din postul Crăciunului trebuie să fie mai puțin gustoasă sau mai săracă în substanțe nutritive. Din contră, există o mulțime de rețete de post de-a dreptul […]

Citește mai mult

Paste carbonara: top 3 rețete simple și gustoase

18 ianuarie 2023

Nu știm cum se face că, deși iubim la nebunie bucătăria italiană, nu am reușit să te surprindem până acum decât cu câteva rețete de pizza, atât de iubite de italieni, dar și de către noi, românii. Așa că ne dorim să ne revanșăm astăzi cu unele dintre cele mai populare și mai îndrăgite rețete […]

Citește mai mult

Aripioare de pui la cuptor: 3 rețete ușor de preparat

28 noiembrie 2022

Aripioarele de pui înseamnă mai mult decât bazele pentru câteva preparate culinare. Aceste bucăți de carne de pui înseamnă posibilități dulci sau picante de gătire, dar și crocante sau suculente. Indiferent de modul de gătire, odată ce le vei scoate pe masă, toți cei dragi se vor îngrămădi să le guste, ghidați de aromele incredibile […]

Citește mai mult

Scăriță de porc: două rețete de preparate fragede și aromate

22 noiembrie 2022

Dacă te declari un fan înrăit al cărnii de porc, atunci, în mod cert, una dintre cele mai dragi preparate pentru tine este scărița de porc gătită în fel și chip la cuptor sau pe grătar, în funcție de preferințe. Pentru cei cărora nu le este prea familiar termenul de scăricică de porc, această piesă […]

Citește mai mult

Rețeta detaliată pentru șnițele din piept de pui pane

20 noiembrie 2023

Carnea de pui a reprezentat întotdeauna pentru noi un ingredient preferat în ceea ce privește meniurile delicioase pentru masa de prânz. Și pentru că iubim pieptul de pui la nebunie, dat fiind numărul redus de calorii al puiului, dar și modalităților simple de preparare, am tot gătit de-a lungul timpului pieptul de pui în fel și […]

Citește mai mult

Rețete ciorbă de văcuță: Pași de preparare și recomandări pentru un gust apetisant

31 octombrie 2022

Nu mai este niciun secret: ciorba de văcuță este una dintre preferatele românilor. Ea se prepară foarte simplu, cu bucăți fragede de carne de vită, legume și zarzavaturi de sezon și se acrește după gust, cu suc de roșii sau bulion. Nouă ne place mult ciorba de văcuță cu smântână și ardei iute, alături de […]

Citește mai mult

Tobă de casă: rețeta tradițională românească

22 decembrie 2022

Cu toții iubim sărbătorile de iarnă, mai ales că, odată cu tăierea porcului de Ignat, în gospodăriile românești se dă startul unui întreg amalgam de rețete tradiționale apetisante, transmise de generații. Nici nu se apropie bine Crăciunul că în bucătării deja miroase a cârnați de casă cu mirodenii, a sarmale în foi de varză și […]

Citește mai mult

Pui cu smântână: Rețete pe care să le prepari rapid și ușor

16 februarie 2023

Rețete cu pui, simple și delicioase, am tot preparat de-a lungul timpului. Am savurat împreună frigărui de pui, ne-am încălzit cu o ciorbă de pui tradițională, am servit aripioare de pui la cuptor, ne-am bucurat de aromele unor ficăței de pui la tigaie gustoși și am pregătit ostropel de pui după rețeta tradițională. În articolul […]

Citește mai mult